Întrebarea vine în contextul deja celebrei ordonanţe de urgenţă 92 din 18 decembrie 2012, care îi obligă pe învăţători şi pe educatoare să facă facultate dacă mai vor să rămână în sistemul de învăţământ.

Pe Chirilă Pop l-am găsit, răbdător, într-o sală de clasă a Liceului de Artă „Ioan Sima", unde stătea peste program cu doi copii din clasa I, ai căror părinţi au un program la serviciu care nu le permite să vină să-i ia de la cursuri mai devreme de ora 17.00. Aşa că stă cu ei, îi supraveghează şi îi ajută să înţeleagă mai bine ce au de făcut pentru a doua zi. Face, de altfel, ce face de 40 de ani neîntrerupt, pentru că toată viaţa şi-a pus-o în slujba copiilor, pe care a încercat să îi înveţe, cum a ştiut el mai bine, să scrie, să citească, să socotească, să aleagă răul de bine, să fie buni. „Nu-mi este ruşine cu elevii pe care i-am instruit şi educat şi în comunitatea din care fac parte nu plec capul când trec pe stradă", povesteşte învăţătorul, acum în vârstă de 62 de ani, prin mâinile căruia au trecut 10 generaţii de copii.

Acum are în grijă 27 de copii de clasa I dar spune că au fost vremuri în care în băncile din faţa sa stăteau înghesuiţi şi câte 42 de copii. „Aşa erau vremurile. Dar ne descurcam", spune el. Nu a avut nevoie de o facultate pentru a reuşi să îi înveţe carte pe sutele de copii ce i-au trecut prin mână, pentru că - spune el - şcoala pedagogică formează dascălii aşa cum trebuie. „Un învăţător pregătit în şcoală pedagogică, cu practică de zi şi comasată pentru toate disciplinele cuprinse în ariile curriculare, a făcut şi face faţă oricând oricăror cerinţe, în toate regimurile", explică el, precizând că, la un moment dat, a vrut să facă şi el o facultate, aşa, pentru a fi în rând cu lumea, dar a renunţat după un an de studii, dat fiind faptul că facultatea respectivă nu mai funcţiona la Zalău.

Referitor la ordonanţa care îi obl