Pentru a intra la Oxford şi Cambridge (”Oxbridge”), două dintre universităţile de elită vizate de elevii români care vor să studieze în străinătate, un candidat trebuie să aibă flerul şi inteligenţa de a răspunde unui set de întrebări neaşteptate, ultima probă de foc înaintea admiterii.
Se spune că un student care a intrat la Oxford la filozofie a fost întrebat la interviul de selecţie: "Aceasta este o întrebare?", la care el a răspuns cu inima-n dinţi "Da, dacă acesta este un răspuns".
Printre miturile şi legendele academice din lumea marilor universităţi, celebrele interviuri de admitere de la Oxford şi Cambridge au fascinat de ani de zile prin întrebări-capcană de genul ”De ce nu merg animalele pe roţi?” sau ”Povestiţi-ne, vă rog, despre banană”.
Vechea rivalitate dintre cele două universităţi, cele mai prestigioase din Marea Britanie şi la nivel internaţional, înfiinţate cu mai bine de 800 de ani în urmă, le-a legat istoria şi renumele, astfel încât, în secolul al XIX-lea, s-a născut un termen care face referinţă la ambele - Oxbridge.
”Interviurile Oxbridge” sunt ultimul stagiu de selecţie în admiterea la Oxford sau Cambridge: numai finaliştii ajung pe scenă, şi atunci universităţile mai fac o ultimă triere.
Întrebările sunt gândite în aşa fel încât membrii comisiei să-şi facă o idee despre ce fel de persoane sunt candidaţii din faţa lor, dar şi cum rezolvă o problemă sau cum se folosesc ei de lucrurile pe care le-au învăţat până acum.
Majoritatea cantidaţilor au între două şi patru interviuri care durează câte 20-40 de minute şi care se ţin la facultatea la care au aplicat.
Faima interviurilor Oxbridge
”Universităţile Oxford şi Cambridge au o aura istorică, mistică, de care se şi folosesc. Nu strică nici faptul că presa sedimentează miturile urbane în minţile oamenilor prin articole în care se regăsesc doni excent