Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL cere USL să nu izoleze Clujul

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 21 ianuarie 2013 ·

Democrat liberalii de la Cluj cer USL să nu adopte din nou strategia din perioada 2000-2004 de izolare a Clujului, „izolare evidentă“ în proiectul bugetului naţional.

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, le-a cerut, luni, parlamentarilor USL să nu uite de promisiunile din campania electorală în ceea ce priveşte finanţarea de la bugetul naţional a proiectelor de interes major ale judeţului Cluj.

„Dacă în campania electorală s-au prezentat cu un program de guvernare realizat strict pentru câştigarea voturilor bazat pe calcule ireal, iată ca nici nu a trecut o lună de la guvernare că ne-am trezit cu taxe şi impozite dublate, impozite forfetare, sistarea finanţării şcolilor şi spitalelor dar, şi mai grav, lipsa unei strategii de atragere de investiţii şi investitori pentru crearea de noi locuri de muncă. Din păcate, aşa cum arată proiectul de buget actual, atât judeţul Cluj cât şi Transilvania vor fi văduvite de o finanţare corespunzătoare pentru obiectivele strategice precum: continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, Spitalul Regional de Urgenţă, Centru Cultural Transilvania“, a declarat liderul PDL Cluj.

Buda subliniază, totodată, faptul că judeţul Cluj este unul dintre cei mai importanţi contributori la bugetul naţional şi „tocmai de aceea, consider că finanţarea acestor obiective atât de importante şi necesare pentru dezvoltarea acestei zone a Transilvaniei ar trebui să reprezinte o prioritate şi de aceea fac un apel public către parlamentarii USL Cluj să îşi respecte promisiunile asumate în faţa electoratului“.

Şi deputatul PDL de Cluj, Adrian Gurzău speră că promisiunile celor din USL nu au fost „doar o gargară“. „Până acum nu am văzut decât măriri ale taxelor sau la gaze. Domnul Uioreanu a fost de bună credinţă, desigur, atunci când a organizat acea întâlnire cu parlamentarii, pentru că a sperat că va obţine bani de la Bucureşti. D

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 43 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 33 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°