-AA+A

„Soni”, roman de Andrei Ruse „Lazăr este unul dintre acei indivizi de care te fereşti, pentru că pare imprevizibil. Nu este neapărat demn de milă, ci un exemplu. (...) L-am găsit pe Lazăr într-o seară, sprijinit de un pom. (...) Mirosea puternic a tărie. Privea în gol luminile care ieşeau din apartamente. Acolo viaţa curgea. Cine ştie ce geniu îşi chinuia creierul şi somnul cu cine ştie ce idee? Cine ştie câţi mâncau atunci? Câţi vedeau vreun film. Câţi citeau. Câţi se drogau, beau sau fumau doar o ţigară proastă, meditând la ziua ce tocmai trecuse. Câţi făceau duş. Câţi şi-o trăgeau exact în acel moment. Câţi erau pe moarte şi se gândeau la asta şi câţi mureau chiar în acea clipă. Lazăr se uita spre blocuri şi nu gândea. Ştia deja totul. Câţi se hotărau să divorţeze atunci. Câţi voiau să se căsătorească. Câţi stăteau pe bloc şi urmau să se arunce. Câţi se hotărau să devină actori sau şefi de magazin. Câţi se ratau. Câţi îşi băteau nevestele. Câţi dormeau îmbrăţişaţi. Câţi decopereau ceva, câţi nu descopereau nimic, nici măcar pe ei înşişi. Acolo, în acele blocuri, timpul se mişca. Lângă copac nu. Exact în acel punct în care se proptise Lazăr nu era nicio întrebare”.

Dar nu despre Lazăr este vorba în această carte. Atmosfera de mai sus descrie oarecum amănunţit scenele pe care le foloseşte autorul pentru a-şi plimba protagoniştii. În acest roman este vorba despre Sonia Vlad, zisă Soni, o fiinţă de 26 de ani, necăsătorită, certată cu prietenul Paul, care află brusc că în circa şase luni va muri. Va muri de cancer. Cancer la stomac. Despre acest roman, de pildă, Nicolae Breban – ca şi despre romanul „Băgău”, de Ioana Bradea - ar afirma cu naturaleţe că nu este roman. În primul rând că un roman trebuie să aibă cel puţin 400-500 de pagini. Iar într-un roman în care nu găseşti atmosferă de Marcel Proust, de Thomas Mann, de Dostoievski, miros de Niet