În contextul în care pe 22 ianuarie se împlinesc 50 de ani de la semnarea tratatului franco-german, numit şi Tratatul de la Elysée, ne propunem să analizăm mai nuanţat relaţiile dintre cele două ţări. Care sunt relaţii de prietenie dar şi de rivalitate. Unii istorici nu se tem de altfel să spună că rivalitatea franco-germană se află la temelia Europei.

Oricît de dramatic şi de paradoxal ar fi acest lucru, el este o evidenţă: Uniunea Europeană nu ar fi avut această configuraţie şi probabil că nici nu s-ar fi construit dacă bătrînul continent n-ar fi marcat de o rivalitate milenară: cea din francezi şi germani. Dacă aceste două popoare ar fi fost infinit mai placide, mai tolerante şi mai paşnice, Europa n-ar fi avut de suportat atîtea războaie, dintre care două extinse la nivel mondial, atîtea confruntări, distrugeri, suferinţe şi atîta vărsare de sînge. Europa de astăzi se construieşte de fapt pe fundaţiile unui angajament pe care şi l-au luat cele două naţiuni de a nu-şi mai rezolva disensiunile prin violenţă. Ceea ce nu înseamnă că ele, aceste disensiuni, s-ar fi spulberat între timp.

Despre Franţa şi Germania se spune deseori că sunt cele două “locomotive” ale construcţiei europene. Cînd Parisul şi Berlinul ajung la un consens sau la o platformă comună şi lansează iniţiative comune, lucrurile merg bine şi pentru Europa. Cînd relaţiile franco-germane trec prin momente de tensiune, întreaga construcţie europeană se vede fie penalizată, fie paralizată. Toţi comentatorii sunt de acord cu acest lucru, dar şi cu ideea că ambele popoare sunt obligate totuşi să facă efortul de a se înţelege şi de a ajunge la un numitor comun.

Există într-adevăr mari diferenţe de mentalitate şi de stil de viaţă între aceste două mari naţiuni. Francezii au în ei o exuberanţă latină şi sunt mai visători, germanii sunt mai reţinuţi şi mai pragmatici. Europa are însă n