Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, fost ministru al Apărării, a declarat luni că în opinia sa Ministerul român de Externe nu este responsabil de "situaţia neplăcută" privind ostaticii din Algeria.
Frunzăverde a mai spus că, practic, nu s-a reuşit să se comunice cu partenerii alegerieni.
"Nu cred că responsabil de această situaţie neplăcută a fost Ministerul român de Externe, cred că practic nu au reuşit să comunice cu partenerii algerieni", a afirmat Frunzăverde.
Ministrul Apărării, Mircea Duşă, a declarat, duminică seară, că, din câte se pare, comunicarea statului algerian şi a armatei algeriene cu celelalte componente ale sistemului politic de securitate nu a fost una foarte bună în timpul atacului terorist.
"Se pare că comunicarea statului algerian şi a armatei algeriene cu celelalte componente ale sistemului politic de securitate nu a fost una foarte bună şi încă un român a decedat", a spus Duşa, într-o intervenţie televizată.
Problemele de comunicare apărute în criza din Algeria au fost invocate şi de ministrul de Externe, Titus Corlăţean.
Acesta a menţionat că statul algerian are "o anumită politică" în legătură cu terorismul, în sensul că nu negociază cu teroriştii, ci intervine.
Corlăţean a spus că autorităţile române ar fi putut gestiona altfel situaţia în cazul celui de-al doilea cetăţean român mort în Algeria dacă ar fi fost informate că acesta avea o problemă de sănătate "serioasă", care îi punea viaţa în pericol.
Doi români şi-au pierdut viaţa în urma atacului terorist din Algeria, în timp ce alţi trei s-au salvat.
Sâmbătă, premierul Victor Ponta şi ministrul Titus Corlăţean au anunţat că un român a fost ucis în Algeria, în timp ce alţi patru au supravieţuit şi sunt în siguranţă. Premierul spunea că trei dintre cetăţenii români sunt în custodia autorităţilor române şi, în cel mai scurt timp,