A văzut, de-a lungul carierei, sute de victime ale accidentelor rutiere. Pe unele le-a scos cu propriile mâini dintre fiarele contorsionate ale maşinilor. Lângă altele, a fost încercat de sentimentul neputinţei... Comisarul-şef Gheorghe Moldovan, şeful Biroului Drumuri Europene şi Naţionale din cadrul Poliţiei Rutiere Timiş, vorbeşte despre cum reuşeşte un polţiist să îşi păstreze tăria de caracter când merge la un accident.

Primul accident, fără emoţii prea mari

Comisarul-şef Gheorghe Moldo­van nu-şi mai aminteşte numărul de accidente grave la care l-au trimis mi­siunile din Poliţia Rutieră. Dar au fost multe care l-au marcat. E greu, de alt­fel, să nu fi marcat când vezi sânge, oa­meni zdrobiţi, oameni morţi.

Impactul pe care l-au avut multe accidente pe care le-a cercetat a fost mai puternic decât impactul primului accident investigat în calitate de tânăr poliţist, acum apropae 20 de ani: „Pentru mine, impactul cu primul ac­cident rutier grav nu a fost aşa puter­nic, ca şi la alţi colegi care nu au fost la profilul de Circulaţie. Eu am terminat profilul de Circulaţie la Şcoala de Ofiţeri”.

Îşi aminteşte că pe atunci, la înce­putul carierei sale, nu funcţionau ser­viciile de descarcerare, operaţiunile de scoatere a victimelor din maşinile zdro­bite fiind mult mai dificile. „Începeau oamenii să strige, urlau de durere, nu aveam posibilitate de intervenţie, era greu. Era un chin pentru noi. Ajun­geam la faţa locului şi primul lucru pe care trebuia să îl facem era să salvăm oamenii, să începem acţiunea de trans­portare a victimelor accidentelor ru­tiere”. Pe atunci, vieţile victimelor de­pindeau, de multe ori, de modul de in­tervenţie al poliţiştilor. „Te şi preci­pi­tai, auzeai şi victima cum urla şi salva­rea ajungea destul de greu uneori”.

Gheorghe Moldovan spune că erau şi multe situaţii când ei, poliţiştii, se simţeau