Pe vremea Cîrmaciului, în ianuarie era sezonul textelor omagiale. Mai întîi despre Ea, apoi despre El. C.V. Tudor a scris despre amîndoi în Săptămîna lui Barbu. Păunescu, în Flacăra lui. Cînd i s-a luat Flacăra şi ajunsese, în dizgraţie, la ContemporanulI de nu i se publicau articolele, scrie Păunescu o poezie despre El, şi simţită, şi mobilizatoare, tot tacîmul, şi-o dă pentru prima pagină. Poetul, care o păţea pînă şi cu articolele despre fotbal, dar nu se plîngea, face acum o tură încrezător prin birouri şi pleacă acasă fericit.

Venise din nou vremea lui! Se duc paginile la cenzură, se întorc, dar fără pagina întîi. Secretarul de redacţie telefonează după pagină şi – ce-o fi vorbit el la Secţie – pune altă poezie în locul vibrantului poem păunescian. A doua zi, Păunescu, fiert, zice să se audă că a fost cenzurat în expresia iubirii lui pentru conducătorul ţării! Nu fusese cenzurat, doar că poezia lui ajunse în paginile din mijloc, printre multe alte asemenea expresii de dragoste. Tot cenzură e! – se inflamează poetul. Şi dă în clocot: cenzura valorii! Nu bagi un solist printre corişti de mîna a doua!

Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013

Pe vremea Cîrmaciului, în ianuarie era sezonul textelor omagiale. Mai întîi despre Ea, apoi despre El. C.V. Tudor a scris despre amîndoi în Săptămîna lui Barbu. Păunescu, în Flacăra lui. Cînd i s-a luat Flacăra şi ajunsese, în dizgraţie, la ContemporanulI de nu i se publicau articolele, scrie Păunescu o poezie despre El, şi simţită, şi mobilizatoare, tot tacîmul, şi-o dă pentru prima pagină. Poetul, care o păţea pînă şi cu articolele despre fotbal, dar nu se plîngea, face acum o tură încrezător prin birouri şi pleacă acasă fericit.

Venise din nou vremea lui! Se duc paginile la cenzură, se întorc, dar fără pagina întîi. Secretarul de redacţie telefonează după pagină şi – ce-o fi vorbit el la Se