Riscul imigranţilor de a sărăci în Germania este mare. O pătrime dintre aceştia trebuie să se descurce cu 60% din venitul mediu pe cap de locuitor.
Lunea şi vinerea sunt zile speciale pentru Hadi Kamisli, Mathilde Schmidt, Kosan Ismed şi mulţi alţi membri ai acestui club. Pentru că cei din Asociaţia Prieteniilor Internaţionale (ViF) se întâlnesc de două ori pe săptămână, în spaţiile clubului din nordul Dortmundului.
Aici, în grupul seniorilor, se cântă, femeile lucrează la maşina de cusut, croşetează, în timp ce bărbaţii se "duelează" la jocuri de societate. Iar după amiază, stau toţi la un pahar de vorbă, la un ceai şi o prăjitură. Discută despre timpuri apuse şi despre problemele care apar cu vârsta. Au astfel un sentiment de solidaritate şi de apartenenţă la o comunitate, ceea ce le lipseşte deseori în relaţia cu germanii.
Cu solidaritate şi iniţiativă
Kosan Ismed a fost unul dintre iniţiatorii clubului, în 1987, fiind deseori premiat pentru angajamentul său. Acasă, în Antalia, a frecventat şcoala numai cinci ani. Familia sa era săracă şi de aceea a fost nevoit să plece în străinătate, la Dortmund. A fost unul dintre zecile de mii de muncitori siderurgişti, care au asudat la furnalele companiei Hoesch AG, pentru refacerea economiei germane.
Colegii lui turci spuneau atunci că femeile islamice nu trebuie să muncească. Şi totuşi, Ismed i-a permis soţiei sale să câştige bani. "A făcut curat într-un cămin de bătrâni timp de 25 de ani", spune pensionarul mândru, într-o germană stricată. S-au gândit că pot să-şi crească copiii mai bine, cu un venit dublu. Nici azi nu regretă decizia.
Dar situaţia vecinei lui e diferită, spune Ismed. Ea primeşte ajutor social, e singură şi nu poate să-şi permită nici să se întoarcă în Turcia, unde viaţa e mai ieftină. Ismed intenţiona să rămână în Germania numai 10
