Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni seară, că informaţia potrivit căreia un român a fost internat într-un spital din Algeria în urma atacului terorist a venit pe patru canale diferite, care toate îl depăşeau pe ambasadorul algerian de la Bucureşti.
"Acea informaţie ne-a venit cu privire la salvarea şi, în sfârşit, fără să avem totuşi datele exacte cu privire la situaţia reală de sănătate, situaţia medicală reală, a venit pe patru canale ca să fie foarte clar. Canale care, unul îl depăşeşte pe ambasadorul algerian la Bucureşti, un altul este separat de instituţia MAE şi o spun foarte clar: servicii de informaţii, informaţie alte state, toate clare, oficiale şi alte două canale, separate, occidentale, care mi-au confirmat prin doi ambasadori occidentali de la Alger, faptul că într-o seară ni s-a spus de către un ambasador, avem informaţia că există un român, era ultimul român, în spital, iar a doua zi, foarte de dimineaţă, un alt ambasador occidental, care a avut o sursă în spital", a declarat Corlăţean, luni seară, la TVR.
El a arătat că sursele ambasadorilor occidentali respectivi erau medici din spital, care au relatat că este un român acolo, fiind transmis de către acestea inclusiv numele cetăţeanului român.
"Au fost surse diverse, care l-au depăşit pe ambasadorul algerian", a spus Corlăţean.
El a subliniat că autorităţile române au făcut eforturi pentru a afla informaţii despre situaţia românului. "Este inutil cât de mult am încercat şi a încercat personalul ambasadei noastre de la Alger, dar şi o altă persoană: «Vreau să vorbesc, găsiţi o modalitate în spital pentru a putea vorbi cu cetăţeanul român», despre care noi ştiam în acel moment că este încă în viaţă. (...) Noi am solicitat în permanenţă: «Transmiteţi-ne date despre situaţia cetăţeanului român»", a spus ministrul de Externe.
De asemenea, Corlăţean a