Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce îi făcea psihoterapeutul în timp ce era hipnotizată a şocat o ţară întreagă

Publicat in Antena 3, luni 21 ianuarie 2013 ·

Asher Bourke, o tânără de 19 ani, avea un sentiment de nelinişte de fiecare dată când ieşea din biroul psihologului. Până de curând, şedinţele de hipnoză îi dădeau o senzaţie de relaxare şi fericire, însă acum tânăra se simţea vulnerabilă şi avea flash-uri de imagini terifiante, scrie mirror.co.uk.

Târziu şi-a dat seama că psihoterapeutul Philip Sherwin o viola în timpul hipnozei.

"Îmi veneau în minte tot felul de imagini. Le-am pus cap la cap şi am realizat că eram abuzată sexual. Nu eram însă sigură de asta, aveam îndoieli. Ce credeam eu se întâmplase în realitate sau era doar în mintea mea? Am vrut să merg la Poliţie, dar îmi era frică. Mi-am amintit însă că obişnuia să înregistreze şedinţele şi m-am gândit că ar putea exista un film prin care să demonstrez că am dreptate", povesteşte Asher Bourke.

După ce tânăra l-a reclamat la poliţie, anchetatorii au găsit în biroul terapeutului nu mai puţin de 42,000 de imagini cu copii abuzaţi sexual şi înregistrări video în care tânăra era violată.

"Părea grijuliu şi de încredere. Mă simţeam comfortabil în prezenţa lui aşa că i-am povestit multe despre viaţa mea. Am avut încredere în el. La un moment dat, m-a întrebat dacă vreau să iau parte la un experiment. Mi-a spus că va folosi o tehnică diferită de hipnoză care va implica atingeri uşoare. A început să spună tot feluri de lucruri, coduri numerice şi m-am cufundat într-o transă profundă. Inima a început să bată foarte repede, iar când m-am trezit mă simţeam dezorientată şi obosită", îşi aminteşte Asher.

Asher Bourke, o tânără de 19 ani, avea un sentiment de nelinişte de fiecare dată când ieşea din biroul psihologului. Până de curând, şedinţele de hipnoză îi dădeau o senzaţie de relaxare şi fericire, însă acum tânăra se simţea vulnerabilă şi avea flash-uri de imagini terifiante, scrie mirror.co.uk.

Târzi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 2 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 2 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 5 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 2 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 9 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 5 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 8 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 6 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

13°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°