Prima ediție a Cupei Unirii la oină, pentru începători, a făcut prozeliți peste măsura așteptărilor în județul Neamț. Inițiatorul acțiunii este profesorul Mihai Blaj, de la Școala Generală din Gherăești. Colegii săi din multe școli nemțene vor să introducă sportul național la orele de educație fizică.
De la vorbă până la faptă n-a rămas timp de discuții. Este vorba despre sportul național, promovat cu simț de răspundere și cu simț de convingere, dacă mai era nevoie, de școala de oină din Gherăești, cea care și-a asumat, neobligată, ci din bun simț, răspunderea privind răspândirea oinei și perpetuarea oinei în județul Neamț, cel puțin.
Un pas hotărât, în acest sens, a fost făcut în noiembrie 2012, când echipe de oină ale Clubului Sportiv Biruința și ale Școlii Generale din Gherăești, feminină și masculină, au susținut demonstrații în localități nemțene. Scopul acestei lăudabile inițiative a celor de la Școala Gherăești – a profesorului Mihai Blaj, în special – a fost și este de a populariza sportul național pe o arie extinsă, de a atrage copiii către mișcare și sănătate, de a-i rupe de la tentațiile nesănătoase. Copiii de la țară, în special, dar și cei din târgurile mai mici, au ieșit la joacă. La oină.
Spectacol al bucuriei învățării oinei, la Târgu Neamț
Prima ediție a Cupei Unirii la oină, pentru începători, elevi din clasele a cincea până într-a opta, s-a ținut în 20 ianuarie 2013, în sala de sport a Liceului “Ștefan cel Mare” din Tîrgu Neamț, la inițiativa profesorului Mihai Blaj, din Gherăești. Nici inițiatorul și nici colaboratorii săi nu s-au așteptat la un asemenea succes, rezumat prin revenirea oinei în prim plan, ca joacă și ca metodă sănătoasă de educație. Cinci echipe de băieți, de la Școala Generală Pildești, Clubul Sportiv Școlar Tîrgu Neamț, Școala Generală Gherăești, Școala Generală Vânători Neamț și