Stăteam într-un vagon IC second class, cu toată lumea la grămada. Existau un fel de separeuri, în care încăpeau patru persoane cu genunchii lipiţi unii de ceilalţi. Am nimerit cu încă trei persoane. O bătrânică vorbareaţă şi jovială, poziţionată exact în faţa mea, un tip la vreo treizeşicinci de ani pe diagonală, ras în cap, cu trăsături destul de frumoase şi încă un tip care arăta suspect de bine îmbrăcat şi civilizat (I hate this word). Cealaltă jumatate de vagon era neocupată. Ne uitam unii la alții stânjeniţi din cauza spațiului dintre noi care era extrem de mic. Eu claustrofobă şi ipohondră nu ştiam cum să ies de acolo mai repede. Băiatul finuţ a gândit-o la fel: “Mă mut un pic mai încolo, să avem loc cu toții.”- a spus. Uraaa! Am mai stat douăzeci de secunde pe ceas, timp în care băbuţa mă interoga de unde vin şi încotro mă îndrept, iar Chelul se holba la mine curios, frecându-și nasul cu două babardane crăpate de muncă.
- Mă mut şi eu. Sunt locuri destule.
- La revedere.
- La revedere.
M-am aşezat exact paralel cu civilizaţia. M-am tolănit pe trei scaune la citit, ignorându-l complet pentru că mă simţeam, nu ştiu de ce, în siguranţă. Era calm, nu flirta, nu judeca. Îşi vedea de treabă. Perfect. Deschid biblia, la capitolul: “De la delir furios la viziune spirituală. Şamanism Iranian.” Citesc despre războinicii care realizau extaze şamanice şi călătorii extramundane, intoxicându-se cu haoma, un drog bio echivalent cu muscăriţa uscată.
Pe scurt, şamanii iranieni dobândeau stări extatice prin utilizarea halucinogenelor: muscăriţă, banga (Cannabis Indica), măselariţă (Hyoscyamus niger) și multe altele. Se ajungea astfel la “starea de maga” care este o experienţă extatică în care se realiza uniunea cu arhanghelii (e vorba de călătoria înafara corpului conștient, de unde șamanul află răspunsurile vis a vis de problemele comunităț
