Temperaturile sunt anormal de mari pentru această perioadă a anului, chiar şi cu 10 grade peste media obişnuită.
Luni, vremea va fi caldă în toată ţara, maximele pornind de la 4 grade în nordul Moldovei, în timp ce în Dealurile de Vest se ating valori cu peste 10 grade mai ridicate decât ar fi normal în luna ianuarie. Aproximativ 16 grade primăvăratice vor indica termometrele în această reigune. Şi tot de primăvară sunt şi cele câteva ploi slabe prezente pe parcursul zilei în nordul ţării. În sud şi est însă, doar ceaţa matinală este fenomenul meteorologic de interes. Cât despre vânt, regiunile vizate de intensificări temporare sunt cele vestice, spre seară, şi cele sud-estice, precum şi zona înaltă de munte.
Marţi, temperaturile mai scad în vestul, centrul şi nordul ţării, unde cerul va fi acoperit de nori şi pe arii relativ extinse, ziua - va ploua, iar seara şi noaptea vor fi precipităţii mixte şi condiţii de polei. În celelalte regiuni vremea rămâne caldă, iar înnorarile şi ploile îşi fac apariţia abia după căderea nopţii. Ziua este plăcută, iar maximele temperaturii aerului se încadrează între 0 grade în Moldova şi 14 în Dobrogea.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Temperaturile sunt anormal de mari pentru această perioadă a anului, chiar şi cu 10 grade peste media obişnuită.
Luni, vremea va fi caldă în toată ţara, maximele pornind de la 4 grade în nordul Moldovei, în timp ce în Dealurile de Vest se ating valori cu peste 10 grade mai ridicate decât ar fi normal în luna ianuarie. Aproximativ 16 grade primăvăratice vor indica termometrele în această reigune. Şi tot de primăvară sunt şi cele câteva ploi slabe prezente pe parcursul zilei în nordul ţării. În sud şi est însă, doar ceaţa matinală este fenomenul meteorologic de interes. Cât despre vânt, regiunile vizate de intensificări temporare sunt cele vestice, spre seară,