Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: FMI a cerut o nouă lege a Sănătății, dar nu o poate impune. Palmed: Fondul nu este de acord cu oprirea finanţării spitalelor private

Publicat in Curierul, luni 21 ianuarie 2013 ·

FMI nu susţine decizia de oprire a finanţării spitalelor private din fonduri publice, reprezentanţii Fondului urmând să dezbată această temă cu autorităţile, potrivit discuţiilor avute astăzi de aceştia cu reprezentanţii Patronatele şi Asociaţiile din Sănătate.

„Am discutat despre intenţia de a sista finanţările spitalelor private, iar reprezentanţii FMI au spus că nu este o decizie bună”, a declarat Cristian Hotoboc, preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice – Palmed.

De asemenea, reprezentantul Palmed ne-a mai spus că au fost aduse în discuţie toate problemele sistemului, plecând de la arierate, până la Directiva Europeană privind combarea întârzierii plăţilor.

FMI nu poate impune reforma sistemului

Despre renunţarea la elaborarea unei noi legi a Sănătăţii, reprezentanţii FMI au afirmat că ei le-au cerut autorităţilor acastă măsură, însă nu pot impune o reformă.

Cristian Hotoboc ne-a mai spus că la întâlnire, au participal şi reprezentanţii Comisiei Europene care au adus în discuţie Directiva Europeană privind combarea întârzierii plăţilor în contractele cu statul care ar trebuie să se aplice din luna martie a anului curent.

Din 1 martie, plăţile în Sănătate se fac la 60 de zile

„În sistemul sanitar, începând cu 1 martie, plăţile se vor face la 60 de zile”, a afirmat aceasta, adăugând că Directiva presupune plata la 30 de zile, însă pentru sistemul de sănătate se va aplica pentru acest termen.

Dragoş Damian, preşedintele APMGR, a declarat, pentru Curierul Naţional, că referitor că Directiva va fi transpusă în contractul-cadru care va intra în vigoare începând cu luna martie.

„Nu este clar ce se întâmplă cu datoriile existente”, a afirmat preşedintele APMGR, adăugând că potrivit discuţiilor cu ministrul Sănătăţii se va face o defalcare pe doi ani, însă nu se ştie cât de transparen

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 48 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°