La prima vedere, ai crede că o suduială divină se prăvale peste lume: adică avem criză financiară, criză morală, aceleaşi ştiri cu Grecia, bătăi între jandarmi şi protestatari, răpiri, corupţie, nesiguranţă.
În aceşti patru ani de criză am citit mai multe cărţi şi articole despre economie decât despre estetică, lingvistică sau ceea ce credeam eu altădat' că e esenţial pentru mintea mea. Şi în cărţi scrie că tot ce avem acum s-a mai întâmplat, că Grecia n-a fost niciodată altfel şi că a falimentat prima dată în Antichitate – c-au luat bani împrumut de la Templul din Delos şi ca de obicei s-au făcut că plouă când să dea banii înapoi. Apoi citeşti cum o deşteaptă de prinţesă olandeză şi-a dorit cea mai faină grădină de lalele: şi toţi au început să cultive lalele şi ajunsese un bulb bun pe la 20.000 de dolari în banii de azi şi s-a prăbuşit toată economia – că toţi au crezut că dau lovitura. Caritasul n-a fost diferit: dintr-un foc a crezut lumea că musai să aibă în casă cinci congelatoare şi patru maşini de spălat şi chiuind au luat cu asalt vânzătorii.
Şi spune-mi dacă e diferit – că pun pariu că şi tu cunoşti tipi şi tipe “de succes” care au vândut şi revândut pogoanele bunicilor ş-apoi au făcut un bloc şi şi-au luat x5-uri şi apoi apoi alt bloc şi s-au blocat şi au pierdut şi ei şi ăi de le-au dat banii.
Dar: periodic, hămeseala îşi fabrică propriul antidot: noi descoperim că e posibil să ai două slujbe, grecii – că nu-i în destinul firesc să ai paişpe salarii. Mai vin spaniolii, miraţi să redescopere că nu întâmplător i-au cucerit maurii şi i-au pus la lucru, italienii: că Mediterana e pentru turism, nu pentru propria leneveală. Francezii: că seamănă totul iar cu o cruciadă.
La mijloc e Uniunea Europeană ca o fată bătrână. Nobilă, cu trecut în manuale, dar trecută. Nu înţelege că lumea se schimbă iar, nu crede nici de ce nu mai e primadonă la
