Într-unul din numerele trecute ale ziarului nostru vă informam că Filarmonica este bună de plată, după ce doi dintre artiştii concediaţi de directorul Alin Văcean au câştigat procesele deschise împotriva instituţiei, obţinând despăgubiri materiale.
Săndel Lazăr şi Bogdan Barbu, cei doi membrii ai orchestrei Filarmonicii Arad care au fost concediaţi din cauza unor divergenţe de natură artistică cu managerul Alin Văcean, au obţinut despăgubiri importante, după ce judecătorii de la Tribunalul Arad au stabilit că artiştii trebuie să fie primiţi din nou la muncă, să-şi primească salariile pentru perioada în care au fost daţi afară în mod ilegal şi să primească daune morale. Conform site-ului Tribunalului, în dosarele 5242/108/2012* (Bogdan Barbu) şi 5243/108/2012* (Săndel Lazăr) s-a hotărât să fie anulate deciziile de concediere, reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii deciziilor, obligarea pârâtei (n.r. Filarmonica) la plata unor despăgubiri egale cu salariile şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat din momentul concedierii şi până la reintegrarea în funcţie. De asemenea, instituţia a mai fost obligată să plătească fiecăruia despăgubiri morale de 5.000 de lei şi 1.860 de lei, cheltuieli de judecată. Doar valoarea despăgubirilor morale şi a cheltuielilor de judecată depăşea 13.000 de lei, adică 130 de milioane de lei vechi.
Conform extraselor de cont ale celor doi, despăgubirile civile şi cheltuielile de judecată au fost achitate la sfârşitul anului trecut. În plus, Săndel Lazăr a mai primit 4.545 de lei, cu titlu de „salar 2”, în timp ce Bogdan Barbu a primit la rândul său suma de 3.352 de lei, cu titlu de „salar 1”, astfel încât cei doi au primit împreună peste 20.000 de lei, adică peste 200 de milioane de lei vechi, din banii destinaţi Filarmonicii. Ca dovadă a faptului că despăgubirile au fost plătite din bani publici stă şi adr