Când l-am cunoscut, în anii 90, pe Cristian Ungureanu, puţini erau artiştii care îndrăzneau să facă, în România, intervenţie în peisaj. 20 de ani mai tîrziu,înarmat cu uneltele matematicii şi filozofiei, intervine direct pe obrazul lui Dumnezeu din cele mai desăvîrşite opere de artă ale umanităţii. L-am filmat la 20 de ani cum picta, deasupra unei pleoape negre de tunel de tren, un ochi uriaş, albastru, replică celuilalt iris, ceva mai vast, deschis deasupra noastră, a tuturor. Un semn voluntar şi sigur de pe atunci – copleşitoarea noastră lume nu e doar ceea ce se vede, lumea are nevoie de cineva care să-i deschidă pleoape, să i le deseneze măcar, acolo unde pare că nu e nimic... Între timp, Cristian Ungureanua fait son chemin, cum spun francezii. A fugit mai întîi din lume, cea românească, a vizitat ţări şi călcat pe mări, a bătut la uşi închise de mai multe ori, altele i s-au deschis singure, în zid. Şi-a trasat drumul ca un pelerin care adulmecă semne şi minuni. S-a întors mai apoi în România, fiu risipitor, căruia foamea de lume, de căutare, i-a dat o consistenţă şi o vibraţie aparte: nimic nu e întîmplător, sau dacă vreţi, întîmplarea e o proporţie secretă în alcătuirea armonioasă a lumii. Minte de matematician, cugetător adăpat la toate filozofiile lumii, la care se adaugă vizionarismul unui artist care vede sinapsele între diferitele niveluri de realitate, Cristian Ungureanu e un renascentist post –post –modern, anacronic cu vremurile şi în fază cu viitorul. Între ultimele sale proiecte, „Dialog între sferă şi cub”, „Muzica sferelor” şi „God as Geometer” revizitează cele mai cunoscute capodopere din istoria artei europene pentru a le dezvălui nedezvăluitul, geometria secretă şi simbolică (www.cristianungureanu.ro). În mijlocul laviurilor de sepia ale lui Cristian Ungureanu, privind ţesătura de proporţii, corespondenţe şi căi care apare în tablouri vechi, un