Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Anul acesta NU tăiem pensiile şi salariile. Urmăreşte LIVE declaraţiile premierului

Publicat in Antena 3, luni 21 ianuarie 2013 ·

Premierul Victor Ponta este invitatul special al lui Mihai Gâdea în emisiunea Sinteza Zilei. Acesta vine să răspundă celor mai importante întrebări ale momentului.

Urmăreşte LIVE emisiunea SINTEZA ZILEI.

Vezi cele mai importante declaraţii:

- Funcţia de prim-ministru nu este o funcţie cu care să te obişnuieşti, pentru că în fiecare zi apar lucruri noi. Dar cu siguranţă în fiecare zi sunt mai experimentat decât cu o zi înainte

- Au existat toate tipurile de presiuni asupra mea şi evident că cea mai importantă este cea din partea celor care ne-au votat

- Ce aşteaptă preşedintele Băsescu de la mine este mai puţin important. Bătălia mea cu preşedintele în funcţie este pe locul 2

- La RA-APPS vor sta probabil doar miniştrii pe perioada funcţiei

- Eu cred că demersul cu RA-APPS-ul a fost unul corect. Şi ca de fiecare dată când faci un demers atât de mare, poţi face şi nedreptăţi

- Am văzut de la presă, evident că nu ştiam, cazul lui Ilie Ilaşcu. Am chemat astăzi pe secretarul general , am înţelesc că e vorba nu doar de Ilie Ilaşcu, ci de câţiva patrioţi din Moldova care au stat în puşcării la Tiraspol. I-am zis:Bun, hai cum rezolvăm această problemă? Că nu e drept să-i spui: Vino în România, te-ai bătut pentru România şi acum să te pun pe aceeaşi poziţie cu unul care stă la o sinecură. L-am sunat pe primarul general şi - ne dă voie legea - transferăm locuinţele acestor oameni, e vorba de patru sau cinci cu totul, le transferăm la primărie şi primăria are dreptul să le repartizeze locuinţa. Conform legii, le transfer la PMB, care le poate repartiza celor care au situaţii cu totul şi cu totul speciale

- Sunt nemulţumit de mine, de cum ne-am mişcat. Aş vrea să facem lucrurile mai rapid, să facem lucrurile mai rapid.

- În continuare simt că d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 minute
Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°