Modificări semnificative în Cod Rutier au intrat în vigoare din 19 ianuarie. Vârsta obţinerii permisului de conducere se măreşte, la fel, taxele pentru cei care nu au reuşit să îl promoveze în repetate rânduri.
Prima schimbare majoră în Codul Rutier român
În ultimii ani, legislaţia rutieră din România nu a mai suferit schimbări majore. În schimb, la nivel european a apărut Directiva Europeană 126/2006, care urmăreşte strategia de siguranţă rutieră şi are menirea de a reduce numărul de accidente la jumătate, până în anul 2020. Până acum, prevederile acestei directive nu au fost puse în practică în totalitate în România, determinându-le pe autorităţi să anunţe încă din 2012, că începând cu 19 ianuarie vor apărea o serie de modificări prin care ne obţinem şi prelungim valabilitatea permisului de conducere.
Legea 203/2012, care stipulează modificările în Codul Rutier, a intrat în vigoare de la 19 ianuarie. Potrivit unui comunicat de presă trimis de Prefectura Timişoara, pentru obţinerea permisului de conducere la categoriile A1, A2 şi AM candidaţii trebuie să de o probă teoretică, similară cu cea prevăzută pentru obţinerea categoriei A şi una practică, asemenea categoriilor AM, A1 şi A2 prevăzute în vechile norme de avizare. Şi vârsta de la care se poate obţine permisul de conducere a suferit modificări. Examenul pentru obţinerea permiselor de categorie AM, A1 şi B1 poate fi susţinut la 16 ani, iar proba practică în acest caz constă într-un test de îndemânare susţinut în poligon. Pentru obţinerea categoriilor C, E, D1 şi D1E – cele pentru camion, microbuz şi autobuz –, vârsta obţinerii permisului creşte de la 18 la 21 de ani.
Candidaţii care până la data de 19 ianuarie au fost declaraţi admişi la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere vor susţine proba practică în ziua promovării pro