Sancţiuni de 60.000 lei, 350 mc de lemn confiscat şi 6 dosare penale încheiate au constituit bilanţul unei acţiuni de prevenire şi combatere a infracţionalităţii la regimul silvic, desfăşurată în perioada 17 – 19 ianuarie 2013.
Poliţişti din cadrul Biroului Silvic – IPJ Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul secţiilor de poliţie rurală şi din cadrul posturilor de poliţie, cu sprijinul personalului I.T.R.S.V. Suceava, au efectuat verificări la societăţi comerciale de profil, în câteva păduri, dar şi în trafic, pe trasee din apropierea fondului forestier din zonele Gălăneşti, Voitinel, Vicovu de Jos şi Putna.
246 mc de lemn, fără documente, într-un gater din Poiana Stampei
În urma unui control desfăşurat pe 18 ianuarie, la o societate comercială de pe raza comunei Poiana Stampei, s-a stabilit că Toader S., de 52 de ani, administratorul firmei, a primit şi prelucrat cantitatea de 245,95 mc lemn rotund răşinoase fără documente legale de provenienţă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 15.000 lei, iar lemnul în cauză a fost confiscat.
Pe 19 ianuarie a fost identificat pe un drum comunal din Putna Petru R., de 51 ani, din localitate, care transporta ilegal, cu autoutilitara, cantitatea de 9,15 mc de lemn de lucru răşinoase în valoare de 2287,50 lei, pentru care nu deţinea documente de însoţire, lemnul nefiind marcat. Conducătorul auto a fost de asemenea sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Putna.
Pădurar complice la furtul de arbori
Mihai T., pădurar în pădurea „Obştii composesorat” din comuna Vicovu de Jos, s-a dovedit a fi un lup paznic la oi. Pe 18 ianuarie, în timpul unor verificări în zona menţionată, poliţiştii şi inspectorii ITRSV I-au prins în flagrant pe Dumitru T. şi Vasile U., din Vicovu de Sus, tăind şi scoţâ