Presedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astãrãstoae, a spus cã deficitul de personal medical calificat a ajuns la o cotã alarmantã.
Acesta a precizat, într-un comunicat, cã nu poate întelege cum statul român nu reuseste sã identifice 40 de milioane de euro pentru a permite dublarea salariilor medicilor rezidenti. Deficitul de personal medical calificat a ajuns la o cotã alarmantã. În anul 2012, s-a coborât sub nivelul critic de 40.000 medici cu liberã practicã în România. Avem la acest început de an doar 39.813 medici, comparativ cu 41.799 medici în 2012 si 55.000 de medici în 1990.
“Mãsurile anuntate, chiar dacã ulterior s-a revenit asupra lor, nu constituie altceva decât metode de a alunga medicii români din tarã”, mai spune Astãrãstoae. În domeniul legislativ, CMR considerã ca simple amendamente la o lege nu eliminã riscurile exercitãrii profesiei medicale în România si ca este nevoie de o legislatie modernã si adecvatã spiritului European.
În spitalele din România se resimte acut lipsa personalului medical. Acelasi lucru este valabil si pentru Valea Jiului. Astfel, cea mai mare unitate medicalã din zonã, respectiv Spitalul de Urgentã din Petrosani are sectii unde nu existã niciun medic specialist.
”Sunt o serie de sectii din Spitalul de Urgentã Petrosani care nu au un numãr suficient de medici, aici poate intra în discutie radiologia, pediatria, psihiatria, neurologia, si sunt o serie de alte sectii care practic nu au un medic la ora actualã, este vorba de dermatologie unde doamna doctor Stefan ne mai ajuta în ambulator dar si enodocrinologie si chirurgie bucomaxilo facialã”, a declarat managerul SUP Petrosani, medicul Alin Vasilescu.
Potrivit reprezentantilor spitalului se doreste ca pe viitor sã fie angajati aici mai multi medici.
”Am încercat si încercãm în continuare sã aducem medici tineri rezidenti, exi