Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că dacă el va fi reales la şefia partidului, pentru Andrei Chiliman ar trebui să fie o chestiune de demnitate dacă mai rămâne în partid după congres.
Antonescu a fost întrebat dacă la nivelul conducerii PNL s-a discutat despre situaţia lui Andrei Chiliman, liderul PNL reiterând faptul că nu a susţinut ideea excluderii acestuia.
"Una ca asta, adică grozăviile pe care domnul Chiliman le-a spus despre mine în fruntea PNL, nenorocirile de necuprins pe care eu le provoc acestui partid, nu pot fi rezolvate aşa, printr-o sancţiune administrativă. Facem un congres, să discutăm acolo. Nu e loc de împăcare, pentru că aici nu e vorba de doi oameni care s-au certat, s-au uitat urât unul la altul într-o dimineaţă, sau în fine, erau prost dispuşi. Aici este vorba despre următorul lucru: dacă eu, aşa cum domnul Chiliman m-a descris din punct de vedere politic, cu toate acuzaţiile pe care domnia sa le-a formulat, mai candidez la conducerea partidului şi mai sunt ales, e o problemă de demnitate pentru domnul Chiliman dacă doreşte să mai stea într-un partid condus de un om aşa cum l-a descris domnia sa", a susţinut Antonescu.
Preşedintele PNL a mai afirmat că el nu ar putea să rămână într-un partid despre care ar fi făcut afirmaţii precum cele ale edilului Sectorului 1.
"Nu sunt divergenţe de păreri, astea sunt lucruri îngrozitoare. Nu poţi să stai într-un partid condus de un om şi o linie, dacă aşa o consideri", a mai spus Antonescu.
Primarul PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că este "fals" faptul că ar face tot posibilul să iasă din PNL sau să fie dat afară, precizând că nu crede că va fi exclus din PNL, partid în care "e loc pentru toată lumea".
Edilul a fost întrebat cum vede perspectiva congresului PNL de la finalul lunii februarie, unde preşedintele PNL, Crin Antone