Am avut nevoie de leucoplast. Nu plasture cu pansament, ci leucoplast clasic, pe sul. La toate farmaciile mi s-a răspuns să revin după ce se dezgheaţă. „???“, am întrebat. „Cumpără oamenii mai în vîrstă, lipesc pe tălpi, să nu alunece.“
Atunci, ceva în mintea mea a făcut „Tilt!“, ca în desenele animate: cu cîteva zile în urmă, o vecină şi-a trimis nepotul la mine, să mă roage de nişte „bandă de lipit talpa“; pe moment n-am înţeles bine şi, crezînd că vrea să repare ceva, i-am trimis o rolă de bandă adezivă. Înseamnă că de-aia n-am mai văzut-o prin cartier: fiindcă şi-a lipit pe tălpi şi a ieşit pe gheaţă! Era bandă adezivă duct tape argintie, lată, foarte lucioasă.
Publicat în Cațavencii, nr. 2 (80)/2013