Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul euro urcă spre 4,35 lei, pe un interes scăzut în regiune

Publicat in Capital, luni 21 ianuarie 2013 ·

Moneda națională s-a depreciat azi în raport cu euro încă de la primele tranzacții de pe piața valutară, pe fondul unui interes scăzut pentru monedele din regiune, spun dealerii, astfel că, la referința BNR, cursul a urcat cu peste 1 ban.

În jurul orei 9:30, cursul euro deja sărise în jurul a 4,347 lei și, după ce a trecut chiar de 4,35 lei, s-a stabilizat în jurul a 4,348 lei.

La referința BNR, cursul a urcat cu 1,08 bani (0,25%), până la 4,3481 lei.

“În piață nu se întâmplă nimic, avem volume foarte mici, interesul e scăzut. America este închisă și probabil de aia avea această lipsă de interes”, a declarat un dealer pentru Capital.

Potrivit lui, astăzi s-a tranzacționat între 4,3450 și 4,3505.

De asemenea, BNR a anunțat pentru azi un nivel de 6 miliarde lei pentru licitația Repo, la fel ca săptămâna trecută.

“Volumele sunt mici în toată regiunea, cu excepția Poloniei, zlotul înregistrând volume foarte bune, pe fondul unor ieșiri de pe bondurile poloneze”, a adăugat dealerul.

În ceea ce privește cursul dolarului american, BNR a anunțat o referință de 3,2689 lei, în urcare cu2,05 bani (0,63%).

Totodată, după ce vineri, francul elvețian a coborât până la cel mai mic nivel din ultimele 15 luni, azi a urcat cu aproape 3 bani, până la 3,5044 lei.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 54 minute
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 22 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum o ora
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/26°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°