Rakos Iuliana, în vârstă de 61 de ani, a reuşit să fugă din Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, neputând fi oprită de trei cadre medicale
Rakos Iuliana, în vârstă de 61 de ani, din Oraşu Nou, a reuşit să părăsească joi, 17 ianuarie, Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş chiar de sub nasul infirmierelor şi al asistentelor. Fapt cu totul imposibil de înţeles, femeia nu a putut fi oprită de trei angajaţi, care au asistat “neputincioşi” la toată scena. Aparţinătorii femeii îi acuză pe angajaţii unităţii spitaliceşti de neglijenţă, cu atât mai mult cu cât Poliţia Oraşului Negreşti Oaş nu a fost anunţată decât după vreo două ore. În tot acest timp, “fugara” s-a făcut nevăzută, spre disperarea rudelor, care o caută deznădăjduiţi.
Aparţinătorii o caută cu disperare de cinci zile
Kovacs Berta, nepoata femeii, susţine că zeci de persoane din Oraşu Nou o caută în acest moment pe Rakos Iuliana. Femeia susţine că nu poate înţelege cum o femeie, în vârstă de 61 de ani, poate să plece din spital chiar de sub nasul angajaţilor, fără ca aceştia să poată interveni. Nepoata femeii îi acuză pe angajaţii unităţii că nu au anunţat Poliţia decât după vreo două ore. “Nu înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Am plecat cu ea de la dispensarul din Oraşu Nou la Spitalul Negreşti Oaş. Aici medicul i-a spus că ar trebui să i se îndepărteze apa de pe plămâni. Cum nu a mai fost de 30 de ani în spital, probabil că s-a speriat şi de aia a plecat. Dar nu înţeleg cum de atâţia angajaţi nu au putut să o oprească. Au lăsat-o să plece doar într-un capot, în nişte şlapi şi fără şosete. Apoi, nu au anunţat Poliţia numai după vreo două ore. Aproape jumătate din Oraşu Nou a tot căutat-o, dar nu a găsit-o. Am înţeles că nici Poliţia nu ştie nimic. Aşa ceva nu se poate”, a susţinut Kovacs Berta.
Conducerea spitalului se apără
Managerul Spitalului Orăşenesc Negreşti Oaş, Diana Mit