„Avea pantofi albi, model piele de crocodil. Şi-a aşezat arogant piciorul pe trapa camionului şi mi-a zis că nu avem voie să-l descărcăm." Relatarea a fost făcută acum câţiva ani de un tânăr om de afaceri rugat să vorbească despre momentele sale penibile din relaţia sa cu Fiscul român. Astfel de angajaţi sunt greu de trimis pe uliţele desfundate din creierul munţilor la verificarea licenţelor necesare pensiunilor turistice. Trimis într-un control în restaurantele din centrul Bucureştiului, unde în nouă din zece cazuri nu se dă bon - conform spuselor unui consultant fiscal -, omul nostru se va întoarce fără nici o amendă aplicată, dar cu burta plină.

La începutul acestui an, a fost prezentată soluţia: un impozit forfetar calculabil pe baze ştiinţifice. Măsura denotă o atitudine pur contabilă, o lipsă a dorinţei de reformă reală a Fiscului şi o intenţie de peticeală a bugetului de stat. Ea va duce la explozia evaziunii. Litoralul, zona Bran Moeciu sau Apusenii au sate întregi în care veniturile amărâţilor se rotunjesc prin închirierea de camere pentru turişti. Doar 10% sunt înregistrate şi vor dispărea şi acestea din sistem când patronii lor vor fi obligaţi să plătească un forfetar mai mare chiar decât veniturile obţinute. Migraţia spre zona neagră a economiei nu se va întâlni doar în turism, ci şi în alimentaţia publică, aproape oriunde va fi aplicat forfetarul. Acesta este simptomul disfuncţionalităţilor statului român. E dovada incapacităţii aducerii banilor din zona în care aceştia se află cu adevărat. Un număr de 2.000 companii mari din România aduc statului 40% din venituri, însă sunt controlate de numai 3% din inspectorii fiscali (adică de mai puţin de 100 de angajaţi). Prin vocea şefului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, am fost anunţaţi că firmele nu vor mai fi hăituite de controlori, urmând să fie verificate cel mult o dată la cinci ani. Acest