Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că în perioada care a trecut "România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent", căruia a reuşit să-i facă faţă graţie pregătirii care a început în urmă cu trei ani, când în CSAT s-a făcut o prioritate din protejarea sistemelor informatice.
"În perioada care a trecut, România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent", a spus Băsescu, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.
Preşedintele a arătat că România a reuşit să facă faţă acestui atac graţie unei pregătiri care a început acum trei ani, când s-a făcut în CSAT o prioritate din protejarea sistemelor informatice.
"Ostilitatea, fuga după informaţie este un element pe care nu îl mai putem neglija şi acestui tip de acţiune ostilă trebuie să îi facem faţă şi să luăm în serios deciziile summitului NATO de la Lisabona, Bucureşti, dar şi de la Chicago", a menţionat Băsescu.
"Octombrie Roşu" a fost cel mai puternic atac cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani, SRI identificând entităţi cibernetice ostile care urmăresc culegerea de informaţii confidenţiale inclusiv despre resursele naturale româneşti, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Serviciului, Sorin Sava.
Acesta a menţionat, pentru MEDIAFAX, că SRI a identificat activităţi derulate de entităţi cibernetice ostile care urmăresc obţinerea accesului la reţele informatice de interes naţional, culegerea de informaţii confidenţiale, informaţii de politică externă a României, resursele naturale, politica în Zona Mării Negre, politica în domeniul economic.
"Considerăm că acesta a fost cel mai puternic atact cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani. Estimăm că ameninţarea cibernetică reprezintă una dintre cele mai mari şi mai dinamice ameninţări la adresa securităţii naţionale a României", a spus Sava.
Confo