Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Da, mi-am pierdut tăticul…”

Publicat in Gorj Domino, marți 22 ianuarie 2013 ·

Venit cu întârziere la reunirea Pandurilor, ivorianul Ousmane Viera a rămas şocat atunci când a aflat de divorţul dintre Petre Grigoraş şi Pandurii. Căpitanul de echipă al formaţiei gorjene dezvăluie că a încercat, la fel precum colegii săi, să-l întoarcă din drum pe Grig, însă totul a fost în zadar: „Da, mi-am pierdut tăticul, acum suntem familie fără tată şi fără mamă. Când am auzit vestea că a plecat domnul Grigoraş, am rămas blocat un minut, două, nu-mi venea să cred. Abia joi am vorbit cu el şi am aflat că e adevărat. Am încercat să-l conving să rămână, l-am sunat de «n» ori, dar am văzut că nu se poate. Era decis să plece. Şi joi am vorbit cu el două ore, dar n-am putut să-l conving. Părerea mea; era bine să schimbi vara, nu iarna… Se întâmplă asta la orice echipă, dar mulţi jucători de aici erau legaţi de el. Asta e viaţa de fotbalist, trebuie să te adaptezi. Suntem profesionişti, acum totul ţine de trecut, trebuie să ne descurcăm fără el”, a mărturisit Viera. Din nefericire, nici căpitanul Pandurilor nu a primit o explicaţie din partea lui Grigoraş pentru divorţul său de formaţia gorjeană: „Nu ştiu de ce a plecat, nu ştiu ce a vorbit cu domnul Condescu. Eu nu ştiu tot ce se întâmplă la club. Asta e între ei, ce au discutat. L-am întrebat de ce a plecat şi mi-a spus că nu poate să-mi spună mai multe, că e mai bine pentru mine, pentru echipă. Eu am făcut tot să-l conving să rămână, dar nu am putut. Nu se poate spune că e o problemă de rezultate, pentru că suntem sus. Poate ultimele 3-4 etape am jucat aşa şi aşa, dar asta se putea rezolva dacă aduceau 2-3 jucători”, a precizat Ousmane Viera, cel care avea, de-altfel, o relaţie specială cu Grig.

Venit cu întârziere la reunirea Pandurilor, ivorianul Ousmane Viera a rămas şocat atunci când a aflat de divorţul dintre Petre Grigoraş şi Pandurii. Căpitanul de echipă al formaţiei gorjene dez

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum o ora
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

UPDATE-Departamentul american al Trezoreriei anunţă Congresul că a fost victima unui atac cibernetic al Chinei, într-un un ”incident major de securitate informatică”

News.ro acum 41 minute
Departamentul american al Trezoreriei anunţă luni, într-un mesaj transmis aleşilor din Camera Reprezentanţilor, pe care AFP scrie l-a consultat, că a fost victima unui atac cibernetic la începutul lui decembrie - fără riscuri la adresa elementelor c

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 9 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum 2 ore
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum 2 ore
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cod galben de ceaţă în jumătate de țară, luni seara

G4Media acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă, valabile în orele următoare în zone din 23 de judeţe, transmite Agerpres. Astfel, până la ora 23:00, va fi ceaţă ce determină vizibilitate redusă su

Donald Trump pierde în apel un proces în care scriitoarea Jean Carroll l-a acuzat de defăimare şi agresiune sexuală / Carroll l-a acuzat pe Trump că a violat-o într-o cabină de probă a unui magazin în 1996, instanța de fond a decis ca președintele ales al SUA să îi plătească cinci milioane de dolari

G4Media acum 4 ore
O curte federală de apel din SUA a confirmat luni verdictul unei instanţe inferioare prin care preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a fost condamnat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll cinci milioane de dolari pent

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
vin.

3°/9°
Iasi
acum

mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
vin.

-0°/6°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°
vin.

1°/7°