Vremelnic ocupată de sovietici, pe 6 iulie 1940, Mănăstirea Putna este eliberată, în urma unei intervenţii în forţă, de către Escadronul 25 Cavalerie, comandat de căpitanul Ioan Tobă.
O controversă nerezolvată până azi
Aceasta este una dintre cele mai controversate pagini ale istoriei noastre. Deşi nu se află consemnat în arhivele militare, incidentul e totuşi susţinut de martorii acelei teribile zile. Şi nu numai atât - Ioan Tobă descrie amănunţit, în propriul jurnal de luptă, mişcările trupei pe care o conduce, dintr-o localitate în alta, nu departe de Putna, în jurul datei de 6 iulie. Ei bine, locurile indicate sunt confirmate în documentele operative ale Diviziei 25 Infanterie, în componenţa căreia se afla Escadronul comandat de cel supranumit Hatmanul.
Moment de cumpănă
Incidentul se petrece cu foarte puţin timp înainte ca o comisie româno-sovietică să stabilească noua graniţă comună, după ce URSS ne răpise Basarabia şi Bucovina de Nord, în urma ultimatumului dat României de Moscova, la 26 aprilie 1940. Satul şi mănăstirea Putna se află foarte aproape de graniţa de nord a ceea ce azi ştim că este judeţul Suceava. O zonă care trebuia să rămână în componenţa României, în urma redesenării forţate a hotarelor ţării.
Operaţiunea Putna, consemnată oră cu oră
Căpitanul notează, zi de zi, într-un jurnal propriu, denumit "Carnetul de bord al Escadronului 25 Cavalerie", tot ce se întâmplă în viaţa sa de soldat. Legat strict de momentul Putna, Ioan Tobă arată că la 5 iulie 1940, ora 20.00 - "în timp ce luam masa cu ofiţerii detaşamentului sunt chemat la telefon de Divizie, care-mi ordonă să mă deplasez în marş galop în lina întâi, la Gura Putnei, ocupând poziţie în faţa trupelor roşii, pe aliniamentul Falcău-Straja-Vicovul de Sus". Escadronul se afla în acel moment în zona Rădăuţi. Nu trec decât câteva ore şi la "ora 24.00 se în
