Arta sa, cumpărată de cele mai multe ori în rate

Printre cabluri şi camere de luat vederi, printre oameni grăbiţi sau care abia îşi ţin ochii deschişi la 3:00 dimineaţa, când îşi încep programul, femeia desenează. Într-un colţ de studio, ascunsă după promptere sau panouri. Cu creionul special, adus din străinătate, pentru că în ţară nu prea se găsesc, cu foaia cartonată în mână, cu o sârguinţă care ar putea muta munţii din loc. În trecut, a făcut scenografia la peste 300 de spectacole, regie de teatru, grafică de carte. A fost fascinată de desenul animat, i-a plăcut mereu să transforme diferitele personaje în animale, să se joace cu umbre şi lumini, să dea viaţă obiectelor din jur. După ani petrecuţi în radio sau pe lemnul tocit al scenelor teatrelor din Capitală, după ce şi-a dăruit talentul în zeci de piese de cabaret, în care pulsa viaţa şi vioiciunea, acum, în lipsă de spectacole, a fost nevoită să facă şi altceva care să o ajute să  supravieţuiască, dar care nu i-a adus şi satisfacţia de odinioară. Regie de platou. ”Sunt un nimeni care are grijă de cameramani, de invitaţi şi atât. Cu un salariu din care reuşesc să-mi plătesc chiria, acuarele, pensule, creioane, cartoane, foile pentru lucru. Astea-s cele mai importante”, spune artista, cu chipul mereu vesel şi luminos.

Scriu cu ambele mâni, dar desenez doar cu stânga”

Avea 18 ani când a venit din Suceava cu gândul că menirea ei este să facă Arhitectura. Trecuse printr-un liceu în care căpătase titlul de olimpică la matematică şi care-i oferise pe de altă parte şansa de a-şi expune picturile. Baschetul de performanţă practicat i-a disciplinat firea, dar i-a şi îngăduit să-şi păcălească profesorii atunci când aceştia o obligau să scrie cu mâna dreaptă. ”Eu sunt stângace. Era pe timpul lui Ceauşescu. Ca să scap de cicăleala dascălilor, o rugam pe mătuşa mea, care lucra la spital, să îmi bandaj