Nemulţumirile taximetriştilor braşoveni vor ajunge pe masa reprezentanţilor municipalităţii. Principala nemulţumire a taximetriştilor este legată de tarif, pe care vor să îl majoreze. Cei mai mulţi taximetrişti se plâng că tariful este prea mic, însă, tariful maximal aprobat de municipalitate este de 2,2 lei, dar numai 22 de taximetrişti îl practică, marea majoritatea, 1.178, mergând cu preţul de 1,35 de lei pe kilometru. Până la sfârşitul acestei săptămâni, ei trebuie să depună la Primărie o listă cu problemele cu care se confruntă. Pe de altă parte, însă, edilii braşoveni îi atenţionează pe cei care lucrează în domeniu că vor începe controalele, cu atât mai mult cu cât au existat plângeri referitoare la modul de taxare, dar şi pentru că taximetriştii nu eliberează bonul fiscal. Reprezentanţii municipalităţii au depus deja solicitări atât la Prefectură, cât şi la Inspectoratul de Muncă şi Protecţia Consumatorului câteva adrese prin care solicită intensificarea controalelor în acest domeniu.Autorităţile locale atrag atenţia că unii dintre taximetrişti percep şi un aşa-zis tarif de exterior, dacă preiau un client care vrea să ajungă într-o altă localitate din afara municipiului. Potrivit Legii taximetriei, există doar tarif de zi şi tarif de noapte.
Nemulţumirile taximetriştilor braşoveni vor ajunge pe masa reprezentanţilor municipalităţii. Principala nemulţumire a taximetriştilor este legată de tarif, pe care vor să îl majoreze. Cei mai mulţi taximetrişti se plâng că tariful este prea mic, însă, tariful maximal aprobat de municipalitate este de 2,2 lei, dar numai 22 de taximetrişti îl practică, marea majoritatea, 1.178, mergând cu preţul de 1,35 de lei pe kilometru. Până la sfârşitul acestei săptămâni, ei trebuie să depună la Primărie o listă cu problemele cu care se confruntă. Pe de altă parte, însă, edilii braşoveni îi atenţionează pe cei care lucrează în do