Artistul a organizat o petrecere restrânsă la care au participat apropiaţii, pentru a sărbători botezul micuţei Mina şi ziua de naştere a partenerei sale, Alice Dumitrescu, La evenimentul desfăşurat într-un restaurant de lux al hotelului Hilton au participat aproximativ 60 de invitaţi.
„A fost foarte intim şi frumos. Nu a fost nimic extravagant. Printre multe altele, reţin că am mâncat foie gras (ficat de gâscă, n.r.), însă nu a fost de fiţe, totul a fost de bun gust. Lumea se vedea că se simţea bine“, a declarat pentru „Click“ una dintre invitate.
Petrecerea a început în jurul orei 20.00 şi a durat puţin după miezul nopţii. Pe lângă bucuria botezului, Brenciu (39 de ani) şi-a mai serbat şi soţia, care a împlinit 45 de ani.
Alice Dumitrescu este producătoarea serialelor „Spitalul de demenţă“, „Serviciul român de comedie“ şi „Om bogat, om sărac“, în care Brenciu a avut rolul principal. Cei doi au început o relaţie în 2006, Mina fiind al treilea copil pentru Alice, care mai are două fete, dar primul – în cazul lui Brenciu.
Cei doi sunt împreună de mai bine de şase ani. FOTO „Click“
Mina s-a născut anul trecut, pe 1 noiembrie. Pentru că are o relaţie deschisă cu fanii, la vremea respectivă Brenciu şi-a anunţat şi admiratorii de pe Facebook. „Are două surori minunate, doi părinţi simpatici, trei pisici răsfăţate, o bonă şi 3, 400 kg. Beneficiază, deja, de o groază de prieteni cărora le mulţumeşte foarte mult pentru gândurile care au inundat-o azi din toate părţile. O cheamă Mina şi s-a născut în dimineaţa asta frumoasă de 1 noiembrie. Toată lumea e bine sănătoasă şi DA, cântă de când s-a născut!“, a postat antrenorul de la „Vocea României“.