Mărturiile celor care au scăpat din atacul împotriva complexului de exploatare a gazelor de la In Amenas (Algeria) în timpul căruia sute de oameni au fost luaţi ostatici, iar doi români şi-au pierdut viaţa, confirmă că teroriştii i-au vizat pe străini şi nu pe localnici, ceea ce înseamnă că interesele occidentale în Africa au devenit potenţiale ţinte ale teroriştilor, pe fondul războiului din Mali.
Până aseară nu fusese confirmat oficial numărul victimelor, iar Occidentul încă îşi numără morţii în urma atacului de miercuri a unui grup terorist afiliat Al Qaida asupra complexului de la In Amenas. Incidentul s-a încheiat sâmbătă în mod dramatic, în urma intervenţiilor repetate ale armatei care a lansat primul atac în ziua de joi.
Complexul este exploatat de companiile Sonatrach (Algeria), BP (Marea Britanie) şi Statoil (Norvegia), ca urmare aici lucrau şi mulţi străini şi aceştia au fost vizaţi în special de terorişti - unii au fost executaţi -, potrivit martorilor.
Între cei ucişi, fie în timpul intervenţiei armatei algeriene, fie executaţi de terorişti se numără şi doi români, dar alţi trei compatrioţi care lucrau în complexul de la In Amenas au scăpat.
Încă 25 de cadavre de ostatici au fost descoperite ieri în interiorul complexului, după ce autorităţile algeriene anunţaseră sâmbătă că 23 de ostatici şi-au pierdut viaţa. Nu este clară cifra celor ucişi - unii au fost ucişi în schimburile de focuri, alţii au fost asasinaţi de terorişti. Martorii au povestit că nouă japonezi au fost asasinaţi, unii când încercau să fugă. Au mai raportat, deocamdată, pierderi ale cetăţenilor lor Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Japonia.
Nu este încă limpede cum a survenit moartea primului cetăţean român. Moartea celui de-al doilea a fost anunţată ieri. El a murit într-un spital din cauza rănilor.
Ce companii occidentale au venit