Până ca ministrul de Externe Titus Corlăţean şi premierul Victor Ponta să dea lecţii presei despre cum se comunică într-o situaţie de criză, aşa cum au promis, să ieşim în întâmpinarea lor. Putem noi, ca oameni, dar mai ales ca lideri politici ai unei ţări, să telefonăm unei femei şi copilului său şi să le spunem că tatăl familiei este viu şi nevătămat, scăpat din mâna teroriştilor, apoi a doua zi să revenim cu un telefon în care să le spunem că acesta a murit?
Titus Corlăţean şi Victor Ponta au putut. Tot ei pot acum, când criza a luat sfârşit şi România se numără printre ţările care au pierdut oameni în criza de la In Amenas, să iasă cu declaraţii halucinante în care spun "Atât am putut! " sau "Nu ni s-a comunicat corect". E ca şi cum ai recunoaşte public că diplomaţia română de la Alger este inexistentă sau incompetentă, iar Serviciul de Informaţii Externe lucrează în Africa de Nord cu nişte cercetaşi versaţi în culegerea informaţiilor de pe scara blocului.
Într-o situaţie de criză, comunicarea este totul. Autorităţile de la Bucureşti au comunicat cu cetăţenii români şi cu presa la fel cum au comunicat autorităţile totalitare de la Alger cu Bucureştiul: prin muţenie, prin telefonul fără fir. Ziariştii şi restul românilor au primit acelaşi tratament din partea autorităţilor care ar fi trebuit să informeze cetăţenii, pe care l-a primit şi "Celula de criză" de la Bucureşti, din Algeria. Diferenţa este că presa nu are un SIE şi nici o reţea diplomatică la dispoziţie.
Nu este admisibil ca prima informaţie despre un cetăţean român care a scăpat din mâinile teroriştilor să provină de la o companie de gaze din Japonia şi nu de la un oficial român, care răspunde pentru siguranţa cetăţenilor români.
Nu este admisibil ca prima reacţie oficială de la MAE la această criză în care au fost implicaţi cetăţeni români să fie: "Vă rugăm să nu publicaţi ştire
