Drama "Amour", regizată de Michael Haneke, câştigătoare a Globului de Aur pentru cel mai bun film străin, a câştigat trei dintre trofeele acordate la gala London Critics' Circle Awards, la categoriile "cel mai bun film", "cea mai bună actriţă" şi "cel mai bun scenarist".
La evenimentul care a avut loc duminică seară, la Londra, drama "Amour" a fost considerată marea câştigătoare, informează Times Online. Criticii britanici au apreciat calităţile actoriceşti ale franţuzoaicei Emmanuelle Riva şi i-au decernat titlul de actriţa anului, în timp ce regizorul Michael Haneke a câştigat trofeul pentru scenaristul anului, pierzându-l însă pe cel pentru regizorul anului, în favoarea lui Ang Lee, desemnat câştigător pentru pelicula "Life of Pi".
Premiul pentru cel mai bun film străin i-a revenit peliculei "Rust and Bone", cu Marion Cotillard, premiul pentru cel mai bun documentar i-a fost atribuit peliculei "The Imposter", în timp ce "Berberian Sound Studio" a primit premiul pentru cel mai bun film britanic.
Printre câştigătorii trofeelor decernate de London Critics' Circle se mai numără lungmetrajul "The Master", cu Joaquin Phoenix şi Philip Seymour Hoffman, care şi-au adjudecat premiile pentru cel mai bun actor în rol principal, respectiv cel mai bun actor în rol secundar.
Anne Hathaway - deţinătoare a unui Glob de Aur pentru rolul din "Les Miserables" - a câştigat trofeul London Critics' Circle la categoria "cea mai bună actriţă în rol secundar", în timp ce Andrea Riseborough a fost premianta categoriei "cea mai bună actriţă în rol principal", pentru partitura din "Shadow Dancer".
Trofeul pentru cel mai bun actor britanic i-a revenit lui Toby Jones, pentru prestaţia sa din "Berberian Sound Studio", iar premiul pentru cel mai bun debut britanic i-a revenit lui Tom Holland, pentru "The Impossible".
La ceremonie au mai participat Emily B