Sunt surprinsă cât de puțină lume știe că Pădurea Reșiței, situată de la ieșirea din Reșița spre Văliug, până pe Semenic, este singura pădure pe arie extinsă neplantată de mână omenească. Este o pădure dăruită integral de Dumnezeu Banatului. Manualele de geografie din Germania numesc această pădure ”Plămânul Europei”, dar manualele din România habar nu au! Și atunci, nici copiii, adolescenții și, poate, nici puținii studenți ai facultăților de profil nu știu asta. La venirea Mariei Theresa în Banat, surpriza acestei păduri a fost pentru împărăteasa care a schimbat fața administrației imperiului primei jumătăți a secolului al XVIII-lea una demnă de paginile premierelor mondiale. Comparând calitatea comportamentului omului față de păduri, în Covasna, Harghita și Banat, respectiv Caraș-Severin, este ușor de observat că Banatul a fost scutit de crima defrișărilor abuzive, de bătaia de joc a unui grup de afaceriști, care nu are nimic în comun cu dragostea pentru locuri, oameni, viitor… S-a mai văzut bine în acești ani că în Caraș-Severin au fost mereu la ”volanul județului” oameni de-ai locului, bănățeni care-și iubesc pădurea! Pădurea aceasta poate fi un obiectiv pe harta noii regiuni care se va forma (reforma, mai bine spus), poate aduce turiști, urmași ai familiilor de șvabi din Banat, care au lăsat în urmă investiții personale, amintiri, morminte ale celor dragi, case. De felul în care vom avea grijă de Plămânul Europei, așa va avea grijă și el de noi, oameni sărmani-moderni, cu plămânii plini de fumul țigărilor celor care urăsc viața! Avem un dar pe pământul Banatului, dar nu știm nici cum se numește, nici ce vechime are, nici ce poate face pentru noi. Știm numai cum, în el fiind, lăsăm resturi, aprindem foc, facem incendii, călcăm în picioare valori pentru care nu avem destul discernământ sau respect. În curând, vom face, din nou, parte din Regiunea Banat