„Club V” din Suceava a găzduit, la finele săptămânii trecute, în premieră, un concurs regional de darts. Concursul Regional IV face parte din cadrul Campionatului Naţional de Darts din România şi a fost organizat de Federaţia de Darts din România, cluburile „Iaşi Darts Club”, „Bucovina Darts Club” Suceava, Restaurantul „Capriciu”, SC „Games” SRL şi „Club V” Suceava.
Concursul s-a bucurat de prezenţa a aproximativ 26 de sportivi din Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ şi Suceava. În concursul masculin, desfăşurat în sistem piramidal, în finală s-au calificat Constantin Bîrsan şi Cristi Nazare, primul impunându-se cu 6-2. În competiţia feminină, Oana Bîrsan a câştigat disputa cu Suzana Neagu. Cel mai bine clasat sportiv de la „Bucovina Darts Club” Suceava a fost Cătălin Iulian Norocel, care a ajuns până în semifinale. De menţionat, de asemenea, faptul că Oana Bîrsan este campioana naţională en-titre şi componentă a lotului naţional, în timp ce Constantin Bîrsan este câştigătorul din acest an al tuturor celor patru concursuri regionale.
„Este primul concurs oficial de darts organizat la Suceava şi ne bucurăm că am reuşit să adunăm destui sportivi. Federaţia de Darts din România a fost înfiinţată în 2008 şi este afiliată la Federaţia Internaţională.
Câştigătorii concursurilor regionale vor participa la finala «Romania Masters», care va avea loc în iunie, la Târgu Mureş. Chiar dacă darts-ul este un joc relativ nou în România, în 2014 vom organiza, la Bucureşti, Campionatul European. Am găsit entuziasm şi plăcere de a juca la Suceava şi mi-aş dori să revenim cât mai curând”, a declarat Iulian Petac, reprezentatul Federaţiei de Darts din România.
„Concursul organizat la «Club V» a fost primul de acest gen la Suceava. Competiţia a fost una de nivel ridicat şi sper ca jocul de darts să prindă cât mai bine aici. Aşteptăm în fiecare vineri iubitorii de darts