Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BN: Strategia de dezvoltare a judeţului, prioritatea zero a anului 2013

Publicat in CityNews Alba, luni 21 ianuarie 2013 ·

Nu mai puţin de 14 mii de euro vor fi cheltuiţi în acest an pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a judeţului Bistriţa-Năsăud, document în baza căruia se vor întocmi proiectele care urmează a fi propuse anul viitor, spre finanţare la Uniunea Europeană.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spune că strategia va fi întocmită de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în baza unui contract încredinţat direct, cu idei urmând să contribuie toate ONG-urile, instituţiile de stat, firmele şi oricine doreşte să se implice în întocmirea unui plan de acţiuni pe următorii ani.

"Strategia este elementul care îmi va spune încotro merge judeţul Bistriţa-Năsăud. În baza strategiei vom vedea, pe sectoare, ce bani putem să investim în studii de fezabilitate, să ne pregătim pentru depunerea lor pentru atragere de fonduri. Este prioritatea zero a acestui an", spune Radu Moldovan.

Strategia va fi împărţită pe zece capitole, iar la fiecare capitol va fi înfiinţat un grup de lucru, care va fi condus de un specialist în domeniul respectiv.

"Pe cele zece grupuri de lucru aş dori să vă spun persoanele cu care s-a vorbit deja, s-a discutat şi au acceptat să preia coordonarea acestor grupuri, la Descrierea generală a judeţului –domnul director de la Statistică, Mircea Chira; la Infrastructură de transport şi utilităţi – domnul director LDP, Andrei Rusu; La Mediu şi abordări în contextul schimbărilor climatice – directorul Agenţiei de Mediu, Sever Roman; la Competitivitate economică – consilierul judeţean Florin Urîte; la Capital uman – inspectorul şcolar general Camelia Tabără; Turism Sport şi Agrement – directorul UBB Bistriţa, Mircea Mureşan; Cultură, tradiţie şi patrimoniu cultural – directorul CJPC, Ioan Pintea; Dezvoltare teritorială şi urbană – aici mai avem mici discuţii; Administraţie şi bună guvernanţă – directorul Adminis

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 40 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 24 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 49 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 9 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°