M-a trecut un frison de milă cînd am citit comunicatul prezidenţial despre întîlnirile Băsescu-Puiu Popoviciu. După ce s-a făcut de rîsul cucuvelelor de la Cotroceni cu declaraţia lui solemnă că nu-l cunoaşte pe Blejnar, acel Da, Sorine! din stenograme, Băsescu şi-a consumat din greu neuronii puşi în slujba patriei, să ticluiască o dezminţire cu care să cadă în picioare, orice s-ar mai afla. S-a întîlnit cu Popoviciu, dar numai în împrejurări oficiale. Nu prin vreo parcare la Tîncăbeşti, bunăoară. Foştii prieteni ştiu de ce. Şi-l dezavuează pe Popoviciu, de-ai zice că nu-i tot ăla pe care Băsescu îl apăra acum cîţiva ani, oţărît că acest investitor demn de panoul de onoare al capitalismului era atacat de presă la imagine şi la libertate de Parchet.

Acu’ şi dezvoltatorul imobiliar e mitocan; cu de-astea şi-a găsit el să se laude la telefon? Că l-a scăpat de puşcărie pe viitorul şef al statului? Că fata a mare a lui Băsescu, notăriţa, îi zicea sărumîna? Şi că Băsescu i-a dat un whisky la el în birou?

Mă străduiesc să-l cred pe preşedinte, în dezminţirea lui. S-a întîlnit cu Popoviciu numai în exerciţiul funcţiunilor sale. Aşa o fi! Dar nici Puiul terenului cumpărat la Băneasa pe cînd era Băsescu primarul Capitalei nu zicea altceva. Pretindea că Băsescu i-a făcut cinste cu whisky la el în birou, nu pe vreo bancă din Cişmigiu. Şi că el i-a pus telefonic o pilă la Talpeş, cînd fostul şef al SIE era ministru în guvernul Năstase, fără ca Băsescu să fi fost de faţă, ca să-i sufle ce să zică.

Preşedintele susţine că Puiu s-ar fi folosit de numele lui, pentru a da impresia că-i omul lui. Dar din ce zice Popoviciu în stenograme nu reiese deloc că el ar fi fost omul lui Băsescu, ci că Băsescu ar fi fost omul lui, pînă să ajungă la Cotroceni.

Urmărit de un trecut în care a fost doar jucător pe mîna unuia şi a altuia, ca tot slujbaşul la stat care a pus u