Grupurile parlamentare ale PDL vor decide marţi dimineaţă pe cine vor susţine pentru funcţia de Avocat al Poporului, a precizat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, arătând că propunerea democrat-liberalilor de până acum pentru acest post a fost Gheorghe Iancu.
Blaga a precizat, după şedinţa de luni ale grupurilor parlamentare ale PDL, că a primit de la primul ministru nominalizarea lui Crişu Anastasiu pentru funcţia de Avocat al Poporului şi CV-ul acestuia, liderul PDL arătând că "nu ştie de unde această urgenţă chiar atât de mare de a veni astăzi cu propunerea şi mâine a-l vota pe Avocatul Poporului".
"Am primit de la primul ministru nominalizarea unui Avocat al Poporului în persoana lui Crişu Anastasiu, am primit şi CV-ul domnului respectiv, noi o să verificăm, suntem în situaţia în care acum am primit această cerere din partea domniei sale şi rămânem în parametrii discuţiei dintre dl. prim-ministru Ponta cu dl. Barosso să respecte criteriile profesionale, să fie apolitic şi eventual să cădem de acord în toate grupurile parlamentare. E prematur să ne pronunţăm, să vedem în seara asta mai precis cine este dl. Crişu Anastasiu, avem CV-ul şi îi mulţumesc premierului că l-am primit", a arătat Blaga.
El a spus că propunerea PDL de până acum pentru funcţia de Avocat al Poporului a fost Gheorghe Iancu şi a precizat, pentru MEDIAFAX, că va vedea dacă acesta va mai dori să candideze.
"Propunerea noastră de până acum este dl. Iancu, dar până mâine dimineaţă grupurile parlamentare au timp la dispoziţie, până la 10:00, să vină cu propuneri şi o să cădem de acord asupra unei propuneri, la 10:00, astfel încât, dacă intrăm în plen şi mâine se va vota, vedeţi că este foarte, nu ştiu de unde această urgenţă chiar atât de mare de a veni astăzi cu propunerea şi mâine a-l vota pe Avocatul Poporului, dar o să discutăm mâine dimineaţă", a adăugat Vasile B