Şedinţă mare la sfârşitul acestei săptămâni pentru democrat-liberalii din judeţ, atâţia câţi au mai rămas după ce partidul a pierdut alegerile. Numit oficial ieri în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei, deputatul Ion Cupă îşi va intra efectiv în pâine vineri, după şedinţa de bilanţ a organizaţiei, la care este aşteptat inclusiv preşedintele Vasile Blaga.
Noul lider democrat-liberal va primi la întâlnirea respectivă un raport de activitate din partea predecesorului său în funcţie, fostul senator Ion Ruşeţ.
Întâlnirea este programată să aibă loc la Muzeu, acolo unde, de regulă, doar partidele mici îşi organizează astfel de şedinţe, partidele cu pretenţii preferând Casa de Cultură sau sala Teatrului Dramatic, locuri în care, în vremurile de glorie şi democrat-liberalii se vedeau pentru a se lăuda unii pe alţii şi pentru a promite câte-n lună şi-n stele. E drept că la acele întâlniri nu era prezent şi noul preşedinte al acestora, Cupă având ocazia acum să înceapă munca de politician chiar de jos, de la o întâlnire la Muzeu, organizarea şedinţei respective nefiind apanajul său, ci al fostului secretar general al organizaţiei, Nicolae Cilibiu.
„Vor fi făcute analize în baza informării pe care o va prezenta domnul Ruşeţ, iar apoi eu voi avea libertatea de a-mi constitui Comitetul de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor. Componenţa CODA va trebui să o prezint apoi lunea viitoare Biroului Permanent Naţional pentru a fi validată”, spune Cupă. PDL Gorj a mai avut parte de un CODA şi în urmă cu câţiva ani, dar atunci numărul şi chiar membrii erau stabiliţi de la centru, actualul preşedinte interimar fiind într-o cu totul altă postură, el având posibilitatea să stabilească singur, prin consultări cu colegii totuşi, câţi membri va avea noul CODA şi cine va face parte din această structură de conducere.
Şedinţă mare la sfârşitul acestei săptă