Ambasadorul Algeriei la Bucureşti, Habib Chawky Hamraoui, a afirmat, azi, că autorităţile algeriene le-au transmis foarte clar autorităţilor de la Bucureşti informaţii cu privire la cei cinci români implicaţi în atacul terorist de la In Amenas. Sursa: Reuters
"Aş vrea să prezint condoleanţe poporului român, familiilor victimelor atacului terorist de la In Amenas. A fost o operaţiune complexă şi complicată. Armata a fost obligată să intervină la faţa locului, la momentul oportun, pentru a elibera persoanele algeriene şi străine şi pentru a nu exista precedent în negocierile cu teroriştii. Aşadar, vreau să prezint condoleanţe şi poziţia clară a Algeriei: fără negocieri cu terorişti, lupta implacabilă contra terorismului", a spus ambasadorul algerian, citat de Agerpres.
El a subliniat faptul că nu a existat o eroare de comunicare din partea autorităţilor algeriene.
FOTO: Razvan Valcaneantu/EvZ
"Noi le-am spus clar autorităţilor române că avem un decedat, trei eliberaţi şi despre unul nu avem informaţii. Şi când am avut informaţii cu privire la decesul celui de-al cincilea român, am informat autorităţile române", a punctat diplomatul.
El a susţinut că autorităţile algeriene nu au nimic să-şi reproşeze.
"În faţa unei asemenea acţiuni nu există naţionalitate. Toţi oamenii care au fost la faţa locului sunt trataţi egali, în faţa Domnului, a legii, a conştiinţei umane. Algerieni, români, francezi, alţii - sunt toţi egali. Nu există niciunul mai preţios decât altul. Când am intervenit, am intervenit ca să-i salvăm pe toţi", a subliniat ambasadorul.
Ambasadorul Algeriei la Bucureşti a fost prezent, azi, la Palatul Cotroceni, la reuniunea anuală a ambasadorilor acreditaţi în România cu preşedintele Traian Băsescu.