Băsismul, atac la baionetă (Jurnalul Naţional) - Orban: "PSD îşi arogă rolul de partid dominant" (România Liberă) - Sursa "Medicul de gardă": Fosta Securitate a acaparat piaţa medicamentelor (Evenimentul Zilei)
Vieţi distruse în iadul algerian. Sahara, înroşită de sângele românesc (Adevărul)
Doi români au murit în atacul terorist de săptămâna trecută, pe platforma petrolieră In Amenas, din Algeria. Alţi trei români au ajuns în siguranţă în ţară. Vieţile lor s-au schimbat, pentru totdeauna, după coşmarul prin care au trecut. Bilanţul deceselor a ajuns ieri la 25 de ostatici şi 32 de terorişti, dar cifrele s-ar putea modifica de la o zi la alta. Deocamdată rămâne un mister dacă ostaticii au murit ucişi de terorişti sau din cauza intervenţiei în forţă a armatei algeriene.
Titus Corlăţean - sleit de Fata Morgana (Gândul)
Lelia Munteanu scrie tot despre criza ostaticilor din Algeria. "Externelor noastre le-ar fi revenit sarcina să c-o-m-u-n-i-c-e. S-o facă în aşa fel, încât să inspire încrederea că România nu-şi abandonează cetăţenii.
Au preferat, în schimb, să se înfăşoare în tăcere, ca tuaregii în kufiyya. O tăcere misterioasă, importantă, încărcată de sumbre prevestiri. Câte ceva, totuşi, s-a aflat: că România a iniţiat o celulă de criză, că celula lucrează 24 din 24 , că ministrul Corlăţean a vorbit în repetate rânduri cu omologul său algerian. (Într-o semi-dictatură, cum e Algeria, şeful Diplomaţiei ştie la fel de mult cât s-a dovedit că ştie şi ministrul Internelor, care s-a umplut de ridicol în faţa presei).
Titus Corlţean are toate calităţile. Îi lipseşte doar anvergura. Reuşeşte să pară mereu, nu ştiu cum, propriul său aghiotant. Reuşeşte să dea impresia că, oriunde ar telefona, sună ocupat".
Contestatarii Oanei Hăineală, hăituiţi de DNA şi ANI (Jurnalul Naţional)
DNA a spart biroul de la CSM al judecătorului