Zilele trecute mi s-a spulberat un mit. Brutăria de la Oprişeneşti, unde opream de fiecare dată când aveam drum spre Ianca, a schimbat reţeta şi, în loc de pâine românească pe vatră, a început să facă ceva ce seamănă a pâine turcească. Sincer, nu-i înţeleg pe patroni! Înainte, pâinea lor avea o textură şi un gust deosebite, era o bunătate.

După ce se învechea două - trei zile, puneai câteva felii la toaster, le ungeai cu unt şi miere şi parcă mâncai prăjituri. Acum, pâinea lor e o chestie mare şi pufoasă ca un burete, iar după două zile nici nu poţi să o tai felii, fiindcă se destramă în firimituri. Cunosc multe persoane care îşi făcuseră un obicei să cumpere pâine de la Oprişeneşti de câte ori treceau prin zonă. Mă întreb dacă după schimbarea asta de reţetă vor continua să o facă. De fapt, se pare că nu reţeta au schimbat-o patronii brutăriei, ci tehnica de lucru. Când am întrebat-o pe vânzătoare ce s-a întâmplat cu vechile pâini, mi-a spus că se fac la fel ca înainte, doar că s-au schimbat cuptoarele cu altele noi. Ce-i drept, brutăria s-a mutat într-un spaţiu nou, iar instalaţiile de copt par a fi de ultimă generaţie. Probabil că or avea un randament mai bun, cu productivitate mare şi consum mic de energie şi asta i-a motivat pe patroni să facă schimbarea. Probabil că acum au costuri mai mici şi, din punct de vedere managerial, consideră că investiţia şi-a atins scopul. Dar gustul? Gustul ăla care ne determina, pe mine şi pe alţii ca mine, să oprim de fiecare dată la brutăria de la Oprişeneşti s-a pierdut. Iar pe termen mediu asta s-ar putea să-i coste pe administratorii afacerii.

Partea proastă e că goana nebună după profit din ultimii ani distruge încetul cu încetul senzaţiile gustative de care se bucurau generaţiile trecute. Copiilor de azi le e din ce în ce mai greu să simtă un gust de frişcă naturală, de ciocolată fără aditivi sinte