Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Excedentul comercial al Braşovului, de 16 ori mai mare în 2012

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 ianuarie 2013 ·

Exporturile firmelor din judeţ au fost de aproape 1,5 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului trecut, depăşind importurile cu 50 de milioane de euro

În primele nouă luni ale anului trecut, firmele braşovene au exportat mărfuri în valoare de 1,479 miliarde de euro, în creştere cu 7,40% faţă de perioada similară a lui 2011, se arată într-un raport al Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov. În aceeaşi perioadă, importurile au urcat cu 4,04%, până la 1,429 miliarde de euro. În aceste condiţii, excedentul comercial al Braşovului a urcat de aproape 16 ori, de la 3,325 milioane de euro la 49,717 milioane de euro.

În primele nouă luni ale anului 2012, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (28,20%) şi mijloacele de transport (26,45%). La import ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (24,28%) urmate de mijloacele de transport (17,03%) şi de produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (15,78%).

Septembrie, luna cu deficit

În judeţul Braşov, pentru luna septembrie 2012, exporturile au însumat 160,171 milioane de euro, iar importurile au însumat 161,836 milioane de euro. Comparativ cu luna septembrie 2011, exporturile au scăzut cu 3,62%, iar importurile au crescut cu 1,98%. În luna septembrie 2012 s-a înregistrat un deficit comercial de 1,665 milioane de euro.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 134,898 milioane de euro la expedieri şi 144,473 milioane de euro la introduceri, reprezentând 84,22% din total exporturi şi 89,27% din total importuri.

Al 6-lea exp

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 5 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 8 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 11 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 9 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 3 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 5 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°