Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pericolul dietelor "după ureche": Tot mai mulţi clujeni ajung la nutriţionist după cure drastice VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, marți 22 ianuarie 2013 ·

Din ce în ce mai mulţi clujeni au probleme de greutatea. Specialiştii avertizează că în ultimii doi ani numărul acestora s-a triplat, însă a crescut şi numărul celor care se îmbolnăvesc în urma unor cure de slăbire făcute după ureche. Nutriţioniştii spun că aceste cure trebuie prescrise de un specialist şi urmate pas cu pas. Cei care încearcă să slăbească fără să consulte un specialist se supun la riscuri inutile.

Specialiştii în nutriţie spun că nu mai fac faţă cazurilor de persoane cu probleme de greutate.

"Numărul este foarte mare în prezent şi din păcate programările le facem la o luna, o luna jumate distanta, ceea ce poate fi un impediment pentru cei care vor sa inceapa o dieta imediat. În general la nutriţionişti e cal, in ultimii doi ani, creşterile sunt undeva de 200%", spune Adrian Costea, specialist în nutriţie.

Principalele cauze ale obezităţii sunt stresul, lipsa de odihnă şi alimentaţia dezordonată. Efectele pe termen lung sunt dezastruase.

Medicii spun că 9 din 10 pacienţii care le trec pragul au asociat în dietele lor şi suplimentele nutritive pentru slăbit. Este o mare greşeală, spun specialiştii.

"Suplimentele nutritive dau palpitaţii, au efecte toxice asupra ficatului, mulţi dintre ai ajung chiar la UPU, asta pentru că nu mai au timp să ajungă la noi", spune Nicolae Hâncu, specialist în nutriţie.

Farmaciştii spun că în ultima perioadă tot mai mulţi clujeni cumpără suplimente alimentare fără să aibă idee cu privire la efectele negative.

"În ultimii ani am observat o creştere tot mai mare pentru produsele asociate dietelor, problema e că foarte multă lume nu consultă înainte un specialist", a declarat Speranţa Iacob, farmacist.

Alternativa unei vieţi sănătoase este, desigur, mişcarea. Instructorii de fitness ne sfătuiesc să facem sport cel puţin de trei ori pe săptămână. Astfel, jumătate din problemă este

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 2 ore
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°