* Pentru că sunt restanţe serioase la constructori, nu e de mirare că oraşul e plin de gropi
Pentru că au fost serioase semnale că nu s-au respectat normele europene, Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu a fost suspendat câteva luni ceea ce a lăsat inclusiv şi constructorii care au lucrări la Master planul din municipiul Tulcea neplătiţi. Una dintre firmele cu care avea contact de lucrări Aquaserv SA, operatorul regional de apă canal şi firma care gestionează acest master-plan, respectiv firma gălăţeană Vîlceana deja a capotat intrând în insolvenţă.
„Există încă dificultăţi în ceea ce înseamnă finanţarea pe POS Mediu, chiar dacă, declarativ s-a spus că POS-ul de mediu este deblocat, din păcate nu este deblocat. S-au dat nişte bani, nu de natură să satisfacă nevoia constructorilor susţinută de documente. Mai avem o situaţie delicată în care se află unul dintre constructorii care au lucrat cu noi şi care înţeleg că a intrat în insolvenţă. Este vorba despre firma Vîlceana şi cred că unul dintre motive a fost acela că decontările nu au putut ţine ritmul cu lucrările executate”, a declarat primarul Constantin Hogea în cadrul unei conferinţe de presă săptămâna trecută.
Una dintre lucrările importante ale acestui Master-Plan este staţia de epurarea apelor uzate, la care au fost oprite lucrările însă doar din cauza vremii. Şi la acest contract există un litigiu, evident financiar între antreprenorul general şi unul dintre subcontractorii săi, însă lucrările se vor relua cum va permite vremea.
O parte dintre lucrările efectuate anul trecut şi pentru care s-a cerut decontarea ar putea fi plătite în prima parte a lunii februarie.
* Pentru că sunt restanţe serioase la constructori, nu e de mirare că oraşul e plin de gropi
Pentru că au fost serioase semnale că nu s-au respectat normele europene, Programul Operaţiona