Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Smartphone-ul M7 de la HTC are o nouă imagine şi vine cu Sense 5.0

Publicat in Adevarul, luni 21 ianuarie 2013 ·

HTC lucrează la următorul smartphone, acesta e lucrul cert, dar acum există si o imagine destul de clară cu viitorul model. HTC M7 va fi negru, cu Android, dar vine cu o interfaţă redesenată.

Prima imagine cu un HTC M7 nu a fost prea concludentă. Semăna puţin cu iPhone 5 şi designul era diferit de ultimele tendinţe afişate de companie. Acum, însă, „Android Police“ vine cu două poze în care se observă faţa telefonului şi spatele, ambele negre. Mai mult, butoanele de la baza ecranului au fost rearanjate. Primul este butonul de întoarcere, urmează managerul de aplicaţii deschise şi cel de „Home“ este primul din dreapta.

În urmă cu o zi şi „PocketNow“ a prezentat o imagine cu viitorul model al taiwanezilor, dar era doar o generare pe computer. Însă, cu noile poze, se pare că au avut dreptate. Din câte se pare, HTC a combinat spatele unui Desire HD cu faţa unui HTC Gratia. Compania nu renunţă însă la includerea sistemului audio Beats.

Din specificaţiile preliminare, telefonul va avea un ecran de 4,7 inci ca al actualului One X, dar rezoluţia va fi una full HD. Desigur, procesorul nu va fi mai jos de quad-core şi Qualcomm este cel mai probabil furnizor. Memoria RAM va avea 2 GB şi camera foto este speculată a avea peste 10 megapixeli. Cât despre interfaţă, aceasta se numeşte Sense 5.0 şi vine cu o redesenare a principalelor widgeturi. Totuşi, există o urmă de îndoială că ar fi reală, dar nu este exclus ca HTC s-o înlocuiască destul de curând pe cea actuală.

Din câte se poate vedea în imaginea celor de la „Android Police“, taiwanezii au ales un stil simplu, culori mai puţine, dar informaţia scoasă în relief, după cum se vede la widgetul de vreme. Şi pictogramele au fost modificate, au mai puţin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au început discuţiile dintre SUA şi Ucraina în Arabia Saudită: “Agenda include propuneri pentru protejarea instalaţiilor energetice şi a infrastructurii critice”

News.ro acum 5 ore
Discuţiile dintre Statele Unite şi Ucraina sunt în curs de desfăşurare în capitala Arabiei Saudite, Riad, a anunţat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, potrivit CNN. „Am început întâlnirea cu echipa americană la Riad”, a scris U

Ambasadei SUA la București nu ne iartă: ‘Dacă încercați să intrați ilegal, veți fi prinși, veți fi expulzați și nu vă veți mai întoarce niciodată’

NapocaNews acum 2 ore
Schimbare de ton al Ambasadei SUA la București. O serie de avertismente au fost lansate pentru români în plin scandal legat de programul Visa Waiver. „Intrarea ilegală în Statele Unite nu este o opțiune. Cei care încalcă legea americană vor fi repat

Israelul înființează o instituție pentru plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza. Structura va funcționa în subordinea armatei

HotNews acum 3 ore
Ministerul israelian al Apărării a anunţat crearea unei structuri administrative speciale care să permită palestinienilor să părăsească „voluntar” Fâşia Gaza, o decizie denunţată de un ONG israelian anti-colonizare, informează AFP, preluată de News.

Nicuşor Dan: România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent. Datoria ţării noastre depăşeşte acum 964 de miliarde de lei (54,6% din PIB) / Ca preşedinte, voi acţiona ferm pentru a opri risipa banului public

News.ro acum 8 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă că România se confruntă cu o criză de datorie şi cheltuieli fără precedent şi Parlamentul şi Guvernul au o datorie morală şi constituţională de a rezolva, împre

Elena Lasconi propune închiderea TikTok cu o săptămână înainte de prezidențiale: ”Există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală”

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a afirmat că ar putea fi luată o decizie de închidere a reţelei Tik-Tok, înainte de alegerile prezidenţiale, "atâta timp cât există riscul de a exista o influenţă statală şi non-statală". "Dacă nu sunt în stare să ne a

Marius Tucă Show începe luni, 24 martie, de la ora 19.00, live pe gândul.ro. Invitați: Dan Diaconescu, H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitații zilei sunt Dan Diaconescu, jurnalist, H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok. ”Tineți aproape!”

Vestigii din perioada dacică, vândute la un talcioc din Iași. Cele mai scumpe „exponate” ajungeau la 5 lei

HotNews acum 9 ore
Poliţiştii locali de la Serviciul Intervenţii au anunţat că au găsit, duminică, în talcioc, o femeie care oferea spre vânzare, cu preţuri variind între 3 şi 5 lei bucata, vestigii arheologice din perioada dacică, despre care se presupune că sunt din

Turcia Primarul Istanbulului a fost demis din funcție! A fost încarcerat la închisoarea din Marmara

Ziua Constanta acum 7 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP. 'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a

Peste 50.000 de persoane ucise în Gaza, anunţă Ministerul Sănătăţii condus de Hamas

News.ro acum 7 ore
Peste 50.000 de palestinieni au fost ucişi în timpul campaniei militare a Israelului în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din teritoriu, aflat sub conducerea Hamas, citat de Reuters. Cifra exactă raportată este de 50.021 de morţi, echivalentul a

Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid. Din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile

News.ro acum 7 ore
Pârtiile din Poiana Braşov situate în zona inferioară a masivului Postăvaru se închid, începând de săptămâna viitoare. Oficialii Primăriei municipiului Braşov anunţă că, din cauza creşterii temperaturilor, acestea au devenit impracticabile, iar de l

Vremea

București
acum

lun.

7°/19°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

12°/20°
Iasi
acum

lun.

6°/16°
mar.

10°/18°
mie.

12°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

7°/13°
mar.

11°/15°
mie.

9°/11°
joi

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/19°
mar.

8°/18°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°
Timisoara
acum

14°
lun.

12°/21°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

11°/16°