Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organizatorii spectacolului de balet pe gheață vor evolua mai bine, pe viitor, potențialul financiar al sibienilor

Publicat in Rondul de Sibiu, luni 21 ianuarie 2013 ·

Deși a fost un succes, spectacolul pus în scenă la Sala Transilvania din Sibiu de balerinii Teatrului de Balet pe Gheață din St. Petersburg vineri, în două reprezentații succesive, nu a fost sold-out, așa cum s-au așteptat organizatorii, de vină fiind prețurile biletelor. Deși nu exclud să mai aducă producțiii la fel de spectaculoase la Sibiu, aceștia spun că vor calcula mai bine potențialul financiar al spectatorilor din Sibiu, majoritatea având venituri medii.

“Aș zice că este un succes, dar nu este sold out. Nu am avut spectacole cu casa închisă. Succesul îl definesc și în condițiile în care noi trecem, sunt condiții grele, de criză. Publicul în Sibiu a reacționat bine, sincer mă așteptam să reacționeze mai bine dar mi-am dat seama că prețul biletelor a fost o piedică serioasă. Dorința era puternică, promovarea a fost suficientă, putința financiară a lipsit. Dar una peste alta, este rezonabil”, a declarat Mircea Buteanu, organizatorul evenimentului.

Prețurile biletelor au variat, în funcție de categoria locurilor, între 78 lei și 298 lei, fiind aceleași cu cele practicate în străinătate.

“Prețurile sunt comparative, nu ar avea niciun motiv să fie mai mici pentru că producția costă la fel, artiștii costă la fel, taxele sunt mai mari, iar prețul se face dintr-o aritmetică simplă: aduni costurile, promovarea și împarți la numărul de spectatori pe care îi socotești la vreo 70 la sută. Iese un preț mediu de 50 de euro pe bilet la care trebuie să adaug taxele”, a declarat Mircea Buteanu.

Acesta a mai spus că va mai aduce astfel de producții speciale la Sibiu, însă va analiza mai bine potențialul financiar al publicului sibian, mai ales că majoritatea au fost oameni în vârstă, cu venituri spre nivelul mediu.

“Dacă se vor ivi oportunitățile da (va mai aduce astfel de spectacole, n.r.), dar cu siguranț

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum 34 minute
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene pentru o perioadă de şase luni

Mediafax acum 59 minute
Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei poloneze va avea loc la 3 ianuarie 2025. Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene într-un moment de incertitudine şi îngrijorare. Ministrul de externe al Poloniei a precizat că activita

Peste 100 de persoane, salvate de pe munte în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital

Ziare.com acum o ora
Ultima zi a anului 2024 a fost o zi de "foc" pentru salvamontiştii din întreaga ţară, solicitaţi să intervină de urgenţă la peste 100 de evenimente montane. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 101 apeluri prin care

Milano interzice fumatul în aer liber. Amenzi de până la 240 de euro pentru fumători

Mediafax acum 3 ore
Fumătorii mai pot aprinde o ţigară doar în locurile izolate, unde pot păstra o distanţă de minim 10 metri faţă de alte persoane. Interdicţia nu se aplică ţigărilor electronice. Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de îmbunătăţire a calităţii ae

Ford Motor recheamă peste 20.000 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme la baterie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din Statele Unite a anunţat marţi că Ford Motor Co va rechema 20.484 de SUV-uri hibride din cauza unor probleme legate de baterie, transmite Reuters. Rechemarea vizează anumit

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/2°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°